România nu se mai află în rândul țărilor cu venituri mari, car urmare a scăderii veniturilor pe fondul crizei economice generate de pandemie. Țara noastră s-a aflat un singur an în clasament. Din țările UE, doar românii și bulgarii au venituri care-i plasează sub pragul de la care se poate considera că au venituri mari.
Retrogradarea României într-o categorie inferioară, după un singur an, a avut drept cauze atât contracția economică de 4%, pe fondul crizei mondiale provocate de pandemie, cât și majorarea pragul minim al venitului brut pe cap de locuitor pentru această categorie, de la 12.535 dolari la 12.696 dolari, potrivit datelor Băncii Mondiale, analizate de economedia.ro.
România este clasificată, în prezent, ca o țară cu venituri medii superioare (upper middle income), cu un venit brut naţional (VNB) pe cap de locuitor de 12.570 dolari. Practic, dacă pragul între cele 2 categorii n-ar fi fost modificat, țara noastră ar fi rămas în grupul țărilor cu venituri mari.
/
Pe de altă parte, veniturile tuturor cetățenilor din țările UE au scăzut anul trecut, pe fondul crizei provocate de pandemie. Din acest punct de vedere, Bulgaria și România au avut cele mai mici scăderi, de 30 și, respectiv, 40 de dolari.
Banca Mondială clasifică țările astfel:
economiile cu venituri mici sunt definite ca fiind cele cu un VNB pe cap de locuitor de cel mult 1.045 de dolari
economiile cu venituri medii inferioare VNB pe cap de locuitor între 1.046 și 4.095 dolari;
economiile cu venituri medii superioare VNB pe cap de locuitor între 4.096 dolari și 12.695 dolari;
economiile cu venituri mari VNB pe cap de locuitor de 12.696 dolari sau mai mult.