Constructorul Astaldi are dificultăți în a-și recupera banii de la autoritățile turce, din cauza șocului induse monedei naționale de sancțiunile americane aplicate partenerului neloial de la Ankara. Dar angajamentele față de România se păstrează intacte.

Dacă Astaldi se va pune sub protecția legislației italiene privind insolvența în asemenea conjunctură aceasta înseamnă că pentru România nu ar trebui să existe îngrijorare. Cel puțin așa reiese dintr-un comunicat de presă remis sâmbătă. „Compania va fi capabilă să își continue operațiunile, și contractele în desfășurate și chiar, în limite legii, să se angajeze în noi proiecte”, se spune în informarea specială pentru România, preluat și de realitatea.net.

Prima chestiune lămurită: Societatea Astaldi nu a cerut insolventa si nu se regăsește in stare de insolvență, nici in Italia, nici in Romania.

A doua: Amânarea vânzării activelor aferente Concesiunii celui de-al treilea Pod peste Bosfor, urmare a evenimentelor politice si economico-financiare care au afectat Turcia in cursul anului 2018. a împiedicat compania să mai acceseze finanțare din partea băncilor.

Astfel s-a ajuns la revizuirea planului global de consolidare a patrimoniului, iar Astaldi a hotărât sa prezinte cererea de “concordato preventivo concontinuità aziendale” in sensul legii italiene (art. 161, 6° co e 186-bis R.D. 267/1942), care prevede un acord cu creditorii care vizează restructurarea financiara a societății pentru a preveni starea de insolventa si a asigura continuarea activității economice a societății.

Prin urmare Astaldi va continua sa desfășoare activitățile de construcție din cadrul proiectelor in care este angajata in Romania cu respectarea termenelor si a duratelor prevazute”, anunță un comunicat al Astaldi se mai arată în comunicat.

Prezentă constantă în România ultimilor 20 de ani, Astaldi are în lucru, acum mai multe proiecte: Metroul Drumul Taberei  – aproape de finalizare, Podul de la Brăila  (un proiect de o jumătate miliard de euro) şi 18 kilometri din Autostrada Transilvania, respectiv tronsonul Ogra-Câmpia Turzii, ce ar fi trebuit predat la sfârșitul anului.

Articolul precedentSocietățile de asigurare au subscris prime de 5,04 miliarde lei, în S1 2018
Articolul următorBanca Mondială avertizează: Este nevoie de reforme în piața forței de muncă

Comments are closed.