Ford suspendă, din nou, producţia la fabrica din Craiova. Un întreg schimb de muncitori este trimis în şomaj tehnic pentru o lună de zile.
Ford trimite în şomaj tehnic muncitorii dintr-un schimb de lucru pe o perioadă de aproape o lună. Mai exact, de pe 26 aprilie până pe 21 mai.
„La finalul lunii aprilie şi începutul lunii mai, Ford suspendă producţia de autovehicule, la Craiova, pentru şase zile. Producţia de motoare se suspendă pentru 10 zile”, au transmis reprezentanţii Ford.
„Ca urmare a problemei aprovizionării cu semiconductori, care afectează o mare parte din industria auto globală, în perioada 26 aprilie- 21 mai, Secţia de Producţie Vehicule de la Ford Craiova va opera în două schimburi (în loc de trei). În plus, estimăm în acest moment 6 zile fără producţie de vehicule, în data de 29 aprilie, respectiv în perioada 10-14 mai, precum şi 10 zile fără producţie de motoare, în perioada 26 aprilie-14 mai. Continuăm totodată să prioritizăm configuraţiile cheie de vehicule, gestionând în mod eficient volumele noastre alocate de semiconductori”, a declarat Ana Maria Timiş, director de comunicare al Ford România.
Angajaţii Ford ar urma să fie plătiţi cu 78% din salariul brut pe perioada suspendării producţiei.