Activitatea Registrului Comerțului, blocată pentru a doua zi la rând. Greva angajaților continuă

coada-ghiseu-1024x491
Activitatea cu publicul la Registrul Comerțului este din nou blocată, în a doua zi a protestului declanșat de sindicaliști. Sunt afectate sediile din mai multe mari orașe, inclusiv București.
Angajaţii de la Registrul Comerţului din Bucureşti şi din mai multe oraşe din ţară au declanşat marţi, pentru a doua zi consecutiv, un protest spontan, astfel că activitatea cu publicul a fost suspendată. De altfel, angajaţii instituţiei au organizat în ultima perioadă mai multe proteste, reclamând inechităţile salariale şi lipsa de personal.
Astăzi, 30 aprilie 2024, membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC), afiliat la Federatia Publisind şi la Blocul Naţional Sindical, au intrat în protest spontan pentru a doua zi consecutiv”, a transmis marţi Blocul Naţional Sindical (BNS).
Activitatea cu publicul este suspendată la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară.
”Acţiunea nu este organizată de SAONRC, dar membrii sindicatului iau parte la aceasta”, a precizat BNS.
https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=476&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FBloculNationalSindical%2Fvideos%2F7410204259048950%2F&show_text=false&width=267&t=0
SAONRC a organizat, vineri, un protest în faţa Ministerului Justiţiei. ”Respingem discriminarea continuată la care suntem supuşi de ani de zile. Dacă facem parte din familia justiţie atunci trebuie să fim trataţi exact ca ceilalţi membri ai familiei. Refuzul Ministerului Justiţiei şi al Guvernului României de a elimina inechităţile salariale din justiţie ne obligă să protestăm pana la soluţionarea revendicărilor”, au arătat atunci reprezentanţii sindicatului.
Ei au susţinut că reprezentanţii MJ au admis că este ”o nedreptate, dar nu există energie pentru rezolvare”.
”Deşi impactul bugetar pentru acordarea sporului de suprasolicitare neuropsihică şi pentru majorarea cu 15% a salariilor de bază, pentru ONRC, este infim raportat la familia ocupaţională, totuşi inechitatea este menţinută, iar salariaţii continuă să plece din instituţie. Lipsa de personal nu este compensată prin concursuri, ci prin extrasarcini puse în spatele angajaţilor care rămân totuşi şi fac funcţional ONRC”, au adăugat aceştia.
Citește și:
- 16:02 - Volodimir Zelenski și Nicușor Dan au semnat acordurile și parteneriatele stategice comune, la Palatul Cotroceni
- 15:44 - Sprijin masiv pentru transportatori: Subvenție de 85 de bani pe litrul de motorină până la finalul anului 2026
- 15:05 - Economist: „Bolojan a prăbușit economia mai rău decât pandemia!”
- 14:31 - Cine sunt românii care primesc 2.250 de lei lunar la salariu? Anunțul momentului făcut de Ilie Bolojan
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











