75.300 de autoturisme noi au fost înmatriculate din ianuarie până în iulie

Pe piața locală au fost înscrise în ciculație, în șapte luni din 2018, un număr de 75.300 de autoturisme noi, mai mult cu 33% față de aceeași perioadă din 2017, arată datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Înmatriculările de autoturisme rulate au scăzut cu 6,87%, până la 274.195 de unităţi, față de perioada ianuarie – iulie 2017.

Parcul auto ajunsese, la finele anului 2017, la peste 7,635 milioane de unităţi, în creştere cu 8,91% faţă de anul precedent. Din acest total, peste 1,320 milioane de vehicule erau înmatriculate în Bucureşti.

Conform datelor centralizate, în iulie 2018, cele mai multe solicitări noi au vizat mărcile Dacia, cu 4.808 de unităţi (+41,45% faţă de iulie.2017), Skoda (1.345 unităţi, +32,77%), Volkswagen (1.309 unităţi, +12,55%), Renault (1.095 unităţi, +36,02%) şi Ford (964 unităţi, +26,51%).

Pe de altă parte, cea mai redusă frecvenţă a înmatriculărilor de autoturisme noi s-a consemnat la mărcile Subaru (6 exemplare), Ford-CNG-Technik (5), Mercedes-AMG (4), BMW 1, Lada şi Lamborghini (câte 3), Maserati (2), ARO, Bentley, Citroen-DS şi Tesla (câte o unitate).

La nivelul perioadei ianuarie – iulie 2018, din totalul celor 75.278 de unităţi autoturisme noi înmatriculate în România, cele mai multe sunt Dacia (21.213 unităţi, +45,98% faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut), Ford (5.673 unităţi, +16,73%), Opel (4.342 unităţi, +57,43%) şi Hyundai (3.241 unităţi, +47,72%).

 

Articolul precedentElite Medical preia trei operatori din sectorul de sănătate
Articolul următorFord a vândut peste 10.500 de unități din modelul EcoSport

Comments are closed.