Procurorul șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, are sarcina extrem de dificilă de a construi de la zero instituția, potrivit publicației spaniole El Pais. „Parchetul European este un mijloc de apărare a statului de drept în UE”, le-a explicat fosta șefă a DNA jurnaliștilor spanioli, într-un interviu prin teleconferință.
Conform publicației, venirea procurorului general român a creat mari așteptări, mai ales în Parlamentul European. Activitatea sa este crucială în combaterea cazurilor tot mai dese de mare corupție, exemple fiind, în ultimii ani, țări precum Spania, România, Bulgaria sau Malta, dar și scandalurile financiare din Olanda sau Danemarca, precum și încercările de restricționare a legislației anticorupție în țări precum Polonia sau Ungaria.
„Când vorbim despre încălcarea statului de drept, trebuie să luăm în considerare cazurile unde există suspiciuni de corupție sistemică sau când se încearcă subminarea independenței judiciare”, a declarat procurorul general european.
Kövesi va conduce o echipă de experți și analiști în Luxemburg și o rețea de procurori naționali care vor lucra parțial sau cu normă întreagă pentru biroul său (EPPO). Kovesi încă negociază cu instituțiile și autoritățile UE, dar și cu țările membre mijloacele pe care le va avea. În principiu, îi fusese alocat 37,7 milioane de euro. „Încă nu e suficient. Suntem în mijlocul negocierilor ”, a declarat Kovesi, pentru El Pais.
De altfel, ea i-a îndemnat și pe jurnaliștii spanioli să promoveze ideea procurorilor naționali cu normă întregă plătită de la Luxemourg, tocmai pentru ca așa li se asigură independență.
Parlamentul European trebuie să valideze în trimestrul următor bugetului UE, care va fi suplimentat cu 750 de miliarde de euro, din fondurile de recuperare convenite de liderii europeni la summitul din iulie. „Vor fi mai mulți bani, mai multă flexibilitate și, prin urmare, mai mult risc de infracțiuni. Datoria EPPO este de a proteja banii europeni ”.
Una dintre principalele dificultăți pe care le poate întâmpina Kövesi în calea planurilor sale este că nu toate țările s-au alăturat EPPO, potrivit El Pais. Danemarca, Suedia, Irlanda, Ungaria și Polonia au decis să rămână în afara Parchetului European.
„Desigur, aș dori ca toate statele membre să facă parte din EPPO, dar nu este alegerea mea. În țările care nu participă la instituție, putem investiga unele infracțiuni, atunci când sunt implicați oameni din alte țări sau o parte a infracțiunii a fost comisă într-o altă țară membră “, a explicat Kovesi. Cu toate acestea, aceasta aspiră să ajungă la acorduri de lucru cu aceste cinci țări.
Kovesi a transmis echipei sale de procurori și un mesaj despre pericolele pe care le presupune munca anchetatorului anticorupție în aceste vremuri: „O să avem de-a face cu cazuri complexe, legate de anchetarea oamenilor puternici și bogați. De aceea e important să fim o instituție independentă”.