Administrația Trump intenționează să anunțe luni, sau „în câteva zile”, noi tarife vamale pentru importuri chinezești care însumează 200 miliarde dolari, o mutare care foarte probabil că va tensiona și mai mult negocierile la nivel înalt SUA-China anunțate pentru sfârșitul acestei luni și ar putea atrage contramăsuri imediate din partea Chinei, cu efecte negative asupra tranzacțiilor bursiere încă de la deschiderea de luni dimineață, relatează Bloomberg și Wall Street Journal, citând surse de la Casa Albă.

Partea bună este că, dacă inițial, Donald Trump spunea că tarifele vamale vor crește la 25%, WSJ scrie că majorarea va fi la un nivel de „în jur de 10%”. Pragul a fost redus „în urma consultărilor publice extinse și a prezentării de observații scrise în care importatorii și alte companii trăgeau un semnal de alarmă privind impactul noilor taxe”, precum și a dorinței de a nu afecta consumatorii americani exact înainte de sezonul cumpărăturilor de sărbători, au explicat sursele citate.

Însă oficiali apropiați discuțiilor spun că președintele american ar putea ridica repede nivelul la 25% dacă Beijingul nu va se va arăta curând dispus să accepte cererile SUA de modificare a politicilor dale economice.

În plus, sursele citate de WSJ spun că, deși detaliile urmează a fi definitivate până luni, nivelul taxelor s-ar putea modifica, sau chiar ca Trump să se răzgândească. Însă sâmbătă seara, era stabilit ca un anunț în acest sens să fie făcut luni, sau cel mai târziu marți.

O analiză făcută de economiștii de la Deutsche Bank arată că până în prezent SUA au avut grijă ca în prima etapă de suprataxare a mărfurilor chinezești să nu fie afectați consumatorii finali și nici produsele chinezești de care sunt dependenți, ca urmare războiul comercial a avut până acum un impact minor asupra consumatorilor și economiei americane.

Dar acest lucru nu va mai putea fi evitat, când suprataxarea se va extinde la mărfuri valorând 200 miliarde de dolari, din care 78 miliarde sunt bunuri de consum. Acestea includ mobilă (24 mld), genți de voiaj (2,2 mld), aspiratoare (1,8 mld), (linoleum 1,7 mld), aparate de aer condiționat (1,3 mld). De asemenea economia americană este dependentă în proporție mai mare de 20% pentru majoritatea mărfurilor de 200 miliarde dolari ce vor intra sub incidența noilor măsuri, iar pentru jumătate dintre ele companiile chinezesti dețin peste 50% din piața americană de profil.

După ce va fi anunțată, decizia lui Trump va intra în vigoare peste câteva săptămâni și este „concepută pentru a oferi SUA mai multe argumente în discuțiile cu China legate de acuzația că Beijingul obligă firmele americane să transfere înaltă tehnologie partenerilor chinezi”.

Aceasta va conduce la adâncirea rupturii diplomatice și comerciale dintre cele două superputeri și va determina Beijingul să adopte măsuri similare contra intereselor SUA, prin pedepsirea selectivă a companiilor americane cu o prezență majoră pe piața chineză precum producătorii auto sau Apple.

Tarifele penalizatoare pentru importurile de mărfuri chinezești în valoare de 200 miliarde dolari se adaugă la cele peste 50 de miliarde dolari care au fost deja impuse din vară importurilor din China, pentru care Beijingul a luat imediat contramăsuri cu propriile tarife pentru o valoare asemănătoare de mărfuri provenite din SUA și a spus că va proceda la fel ca răspuns la fiecare rundă de suprataxare impusă Trump.

De asemenea, Trump a spus recent că este gata să adauge alte 257 miliarde de dolari în bunuri chineze – penalizând practic toate exporturile chineze spre SUA.

 

Articolul precedentMierea românească, absentă din supermarket. Retailerii cer doscounturii de până la 50%
Articolul următorTzunami pe piața forței de muncă. De ce creșterea forțată a costurilor salariale nu poate opri exodul de mână de lucru

Comments are closed.