Președintele SUA, Donald Trump, a amenințat Mexicul cu impunerea unei taxe suplimentare de 5% la importuri, pe fondul unui conflict legat de alocarea resurselor de apă de-a lungul frontierei comune, relatează dpa.

Într-o postare publicată luni pe platforma sa, Truth Social, Trump a acuzat Mexicul că nu furnizează Statelor Unite cantitatea de apă prevăzută în acordurile bilaterale, situație care ar pune în pericol animalele și agricultura din statul american Texas. Mesajul său vine după apeluri repetate ale oficialilor texani pentru exercitarea unor presiuni asupra vecinului din sud.

Potrivit unui tratat semnat în 1944, Mexicul este obligat să livreze apă din bazinul estic al Rio Grande către SUA, primind în schimb apă din râul Colorado. Acordul permite celor două țări să împartă resursele limitate de apă de la graniță, însă disputele sunt frecvente, mai ales în perioadele de secetă.

Trump susține că, în ultimii cinci ani, Mexicul nu și-ar fi respectat obligațiile și ar datora aproape un miliard de metri cubi de apă. El a cerut ca aproximativ un sfert din această cantitate să fie livrat până la 31 decembrie, restul urmând să fie transferat ulterior.

„Mexicul nu răspunde și este foarte nedrept față de fermierii noștri americani, care au nevoie vitală de această apă. De aceea am autorizat documentația pentru impunerea unui tarif de 5% dacă apa nu este eliberată imediat”, a scris președintele SUA.

Apa livrată din Mexic este folosită, printre altele, pentru irigarea culturilor de citrice din Texas, în timp ce mai multe state mexicane de la graniță depind de apa provenită din porțiunea americană a râului Colorado. Tratatul a fost semnat într-o perioadă în care apa era mult mai puțin rară decât în prezent.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentJudecătorii au respins cererile lui Călin Georgescu. Începe procesul
Articolul următorINS: 89,1% dintre gospodăriile din România au acces la internet

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau