Eugen Teodorovici vrea să elimine prevederea care obligă patronii să plătească angajaţii din afara ţării la salariul mediu pe economie.
„Cel puţin 1 milion de persoane lipsesc din piaţa din România. Am discutat la Guvern, cu premierul, cu ministrul Muncii, cu Ministerul Fondurilor Europene. Prima decizie este eliminarea acelei prevederi din ordonanţa dată în 2010 care te obligă pe tine, patron, să plăteşti pentru cineva din afara ţării salariul mediu pe economie”, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, citat de Agerpres.
„Cum să mă obligi pe mine, patron, să plătesc mediu pe economie, când eu plătesc românilor astăzi mai jos de acest nivel? La vremea respectivă se justifica pentru că era şomajul mare şi ca să îţi protejezi piaţa ta pui această clauză. Acum ea trebuie scoasă urgent din lege. Asta e primul pas. În momentul acela va fi un număr mai mare de oameni din afara ţării care vor veni în România. Lasă-l pe patron să decidă cu cât plăteşte. Eu ca stat trebuie doar să mă uit la piaţă şi dacă apar sincope să sprijin într-un fel dar fără să intervin în mod direct în piaţă”, a mai spus ministrul.
De asemenea, acesta a arătat că trebuie eliminate şi serie de taxe, cum este aceea pentru viza pe care o primeşte un lucrător din afara ţării.
„Trebuie să eliminăm tot ce înseamnă taxe, vize şi fel de fel de costuri care se duc în în costul de producţie. Şi acolo este o taxare a muncii. Trebuie toate eliminate. Nu de aici câştigă România din a aplica taxe pentru viza pe care o primeşte un lucrător din afara României. Trebuie să învăţăm să nu mai gândim contabil. Să ne gândim că se pierd la buget la 100 de lei dar se pot câştiga 300”, a mai spus Eugen Teodorovici.
Şeful de la Finanţe a menţionat, în context, că un guvern trebuie ca, în primul rând, să facă tot ce poate pentru ca persoanele care sunt în ţară să rămână. În al doilea rând, autorităţile trebuie să se asigure că aceia care au plecat, dacă vor să se întoarcă, să se poată întoarce într-un mediu mult mai bun sau cel puţin la fel de bun cu cel pe care îl au acolo unde trăiesc. Iar pentru românii care decid să rămână în alte ţări guvernul trebuie să se lupte pentru ca autorităţile din ţările respective să îi respecte pe cetăţenii români ca pe cetăţenii proprii.
„Iar dacă alţii vor să vină în ţara noastră să lucreze pentru că e un mediu atractiv să o facă. Că e chinez, thailandez…nu asta mă interesează. Sunt obligat să mă asigur că patronul are oricând o forţă de muncă calificată şi suficientă ca număr”, a mai spus ministrul Finanţelor.
Comments are closed.