Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marţi, un curs de referinţă de 4,6658 lei pentru un euro, depreciere a leului cu 0,13% faţă de nivelul atins luni, când euro a fost cotat cu 4,6596 lei.
Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a fost cotat la 4,0507 lei, față de 4,0110 lei, luni, deprecierea leului fiind de 0,99 %.
Cursul francului elveţian a urcat de la 4,0807 lei la 4,1183 lei.
Lira sterlină a urcat de la 5,2337 lei la 5,2495 lei.
Preţul gramului de aur a crescut de la 152,9099 lei la 155,3537 lei.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la 3,15%, iar indicele ROBOR la şase luni a stagnat, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR).
ROBOR la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.
Luni, indicele a stagnat la 3,17%.
Totodată, indicele Robor la şase luni a stagnat marţi la 3,40%.
Luni, acest indice a crescut la 3,40%, cel mai mare nivel din 4 septembrie (când a fost tot 3,40%) până în prezent.
Indicele la 12 luni a fost de 3,53%, neschimbat față de luni.
Comments are closed.