Ajutorul suplimentar acordat șomerilor americani se încheie vineri. Democrații și republicanii din Congres nu au reușit să ajungă la un acord asupra unui nou plan de sprijin

Ajutorul suplimentar acordat şomerilor americani se încheie vineri. Democraţii şi republicanii din Congres nu au reuşit să ajungă la un acord asupra unui nou plan de sprijin
Urgența situației nu a fost suficientă pentru a aduce împreună cele două tabere, care acum se învinovățesc reciproc
Ajutorul suplimentar acordat șomerilor americani se încheie vineri, iar democrații și republicanii din Congres nu au reușit să ajungă la un acord asupra unui nou plan de sprijin care să permită familiilor și companiilor americane să supraviețuiască crizei provocate de pandemia noului coronavirus care a afectat profund economia SUA, transmite AFP, citat de Agerpres.
Urgența situației nu a fost suficientă pentru a aduce împreună cele două tabere, care acum se învinovățesc reciproc, cu mai puțin de 100 de zile înaintea alegerilor prezidențiale.
Președintele țării, Donald Trump, îi acuză pe liderii democrați din Camera Reprezentanților și Senat, Nancy Pelosi, respectiv Chuck Schumer, că "au blocat indemnizațiile de șomaj de care este disperat nevoie" când aceștia "înțeleg perfect că nu este vina muncitorilor că și-au pierdut locurile de muncă, ci este vina Chinei".
"Am făcut nu mai puțin de patru oferte diferite democraților", care le-au "respins", s-a plâns șeful său de cabinet Mark Meadows.
Democrații vor ca indemnizația de șomaj suplimentară să rămână la cuantumul actual de 600 de dolari pe săptămână cel puțin până în luna ianuarie. Republicanii vor însă să reducă această sumă, temându-se că, în caz contrar, revenirea șomerilor pe piața muncii va fi încetinită, deoarece mulți șomeri sunt plătiți acum mai bine decât în perioada în care lucrau.
În ceea ce o privește, președinta Camerei Reprezentanților, democrata Nancy Pelosi, a declarat că republicanii "nu au înțeles gravitatea situației". "Am crezut că vom ajunge la un acord, dar încă nu am reușit" a declarat aceasta în cadrul unei conferințe de presă.
Pentru milioanele de americani care și-au pierdut locul de muncă începând din luna martie din cauza pandemiei, aceasta înseamnă pierderea, cel puțin temporar, a unui ajutor adesea vital, într-o țară în care valoarea indemnizației pentru șomaj variază în funcție de stat, iar durata acordării variază între trei și șase luni. Pierderea acestui ajutor coincide cu o creștere a cazurilor de COVID-19 în ultimele săptămâni, ceea ce a determinat creșterea înscrierii pentru primirea de indemnizații pentru șomaj în ultimele două săptămâni.
"Reculul pe care îl așteptăm în a doua jumătate a anului va fi probabil moderat, cu excepția cazului în care răspândirea virusului va putea fi oprită și activitatea reluată", a comentat Rubeela Farooqi, din partea firmei de consultanță High Frequency Economics.
"Eșecul factorilor politici de a întări bazele sanitare ale acestei redresări și de a extinde urgent sprijinul bugetar riscă să împingă economia într-o recesiune și mai profundă", comentează economistul Gregory Daco din partea Oxford Economics.
În acest context, nu este surprinzătoare scăderea încrederii consumatorilor din nou în luna iulie, potrivit studiului publicat vineri de Universitatea din Michigan. Aceasta intrase pe un trend ascendent în luna iunie, ca urmare a redeschiderii magazinelor și a restaurantelor într-o mare parte din sudul și vestul țării. Ajutoarele guvernamentale "au împiedicat scurgerea finanțelor consumatorilor, protejându-le parțial" de creșterea fără precedent a șomajului, a declarat Richard Curtin, economistul șef care a condus această anchetă. Dar suspendarea acestor ajutoare "îi va afecta direct pe cei mai vulnerabili și va duce la neplata chiriilor, la rambursări ale creditelor ipotecare și ale altor (credite) neonorate", a adăugat el.
Cheltuielile familiilor americane au crescut în luna iunie mai puțin decât în luna precedentă deoarece asistența guvernamentală a scăzut, ceea ce a dus la scăderea veniturilor.
O mică rază de speranță privind redresarea economică se întrevede în zona Chicago, regiune cu o puternică dominantă manufacturieră, considerată un barometru avansat al economiei americane. Zona a făcut un salt spectaculos în luna iulie, atingând cel mai înalt nivel din mai 2019.
Cea mai mare economie din lume a trecut, în câteva luni, de la o sănătate de fier la o situație economică dramatică, mai gravă decât cea de după criza financiară din 2008. PIB-ul a înregistrat o scădere anuală istorică de 32.9%. Comparativ cu doilea trimestru al anului 2019, scăderea este de 9.5%, un recul fără precedent, dar mai mică decât cea a zonei euro, de 12.1%.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News
























