Industria cărbunelului din România va fi supusă unor presiuni mari în perioada următoare, ca urmare a a deciziei Comisiei Europene de a cere statelor membre majorarea procentului de energie regenerabilă, a afirmat președintele Comitetului Național Român pentru Consiliul Mondial al Energiei, Iulian Iancu.
"Întreg sectorul energetic trece prin șocuri uriașe, iar noi, România, suntem supuși la unul dintre cele mai mari, să zicem, teste de stres, în sensul că decizia de acum două zile a Uniunii Europene de a ridica procentul la 34% energie regenerabilă din totalul energiei înseamnă că vom pune între paranteze cu o viteză uriașă cărbunele", a avertizat Iancu, citat de Agerpres.
Provocarea este ca România să găsească și să aplice rapid soluții pentru valorificarea tehnologiei în energia regenerabilă, a opinat Iulian Iancu. Potrivit acestuia, există resurse de peste 7 miliarde de euro puși la dispoziție de Uniunea Europeană, dintre care 70% în procent 100% nerambrursabil pentru proiectele mici în domeniul energiei verzi.