Semnal de alarmă tras de specialiștii în insolvență. Condiţiile economice interne şi externe vor pune pe butuci tot mai multe firme private în următorii doi ani.

 

Numărul insolvenţelor va creşte, în România, cu 6% în 2019 faţă de 2018, însă pentru perioada 2019-2020 estimăm o majorare de 20% cauzată de condiţiile economice interne şi externe, a anunţat miercuri Eugen Anicescu, country manager Coface Romania, într-o conferinţă de specialitate.

În anul 2018, numărul companiilor intrate în insolvenţă a fost de 8.177, în scădere e la 8.256 în 2017. Cele mai multe insolvenţe s-au înregistrat, anul trecut, în sectorul construcţiilor – 1.321, urmat de comerţul cu amănuntul -1293 şi comerţul cu ridicata şi distribuţie – 1239.

Pierderile financiare cauzate de firmele în insolvenţă în ultimii trei ani s-au situat între 8 şi 9 miliarde de lei, mult sub nivelul raportat între 2014-2015, arată Coface.

Potrivit datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a scăzut cu 8,77%, în 2018, comparativ cu perioada similară din anul anterior, la 8.304.

Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 1.637, în scădere cu 17,66% faţă aceeaşi perioadă din 2017. Ierarhia continuă cu judeţele Bihor – cu 571 insolvenţe (+10,87%), Timiş – cu 432 (+6,93%), Iaşi – cu 423 (-27,44%) şi Constanţa – cu 414 (+4,28%).

Totodată, în 2018 şi-au suspendat activitatea 18.038 firme, un plus de 10,12% faţă de anul anterior, din care 1.375 în decembrie, iar 34.358 de firme au fost dizolvate, cu 10,13% mai multe decât în 2017. În decembrie 2018 au fost dizolvate 2.243 firme, conform Agerpres.

Articolul precedentLeul, îngenuncheat de euro
Articolul următorŞeful Consiliului Concurenţei: Guvernul vrea să bage gunoiul sub preş în domeniul energiei