Se întâmplă în țara cu creșteri economice record. Salariile scad în august din cauza încasărilor mici ale firmelor

salarii_iunie_9000_59424100
Câştigului salarial mediu net din luna august a fost de 4449 iar cel net de 2669 lei, inregistrând o scădere de 1,4% față de luna precedentă.În luna august 2018, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna iulie 2018, ca urmare a acordării în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale).Conform raportul periodic al Institutului Național de Statisctică (INS), cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
Creşterile
câştigului salarial mediu net
faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (premii trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna august au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi ca urmare a disponibilizării de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.
August 2018 comparativ cu August 2017
Câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum
Citește și:
- 21:04 - Românii taie din cheltuieli, de teama climatului economic imprevizibil: 6 din 10 renunță la produse neesențiale când cumpără online – SONDAJ
- 11:40 - 23 de zboruri anulate pe Aeroportul Otopeni din cauza conflictului din Orientul Mijlociu
- 20:24 - Orientul Mijlociu în pragul escaladării: Israel și Statele Unite au atacat Iranul, spații aeriene închise și zboruri anulate
- 21:36 - România a redevenit grânarul Europei. Ministrul Agriculturii promite 2,7 milioane de hectare irigate până în 2027: „Nimeni nu ne mai poate bate”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











