Angajații români nu se mulţumesc cu petreceri de Crăciun organizate de firmă, ci îşi doresc stimulente financiare de Sărbători. Aproximativ 36% dintre angajatori sunt decişi să ofere beneficii de Sărbători de până la 500 de lei pentru fiecare angajat.
Primă de Crăciun. Sărbătorile de Crăciun sunt un prilej de bucurie nu doar în familie, ci și la birou; angajații așteaptă să vadă ce le-a pregătit compania pentru care lucrează, iar angajatorii profită de oportunitate pentru a oferi beneficii care să contribuie la motivarea și loializarea echipei.
În acest an, aproape 32% dintre companii au în plan să acorde prime în bani angajaților, 20% vor acorda tichete cadou, iar aproximativ 15,5% își vor recompensa angajații cu produse specifice de sărbători, conform unui sondaj realizat de BestJobs în rândul a 366 de companii mici, medii și mari din România.
Petrecerile de Crăciun, organizate de trei din cinci angajatori
Totodată, trei din cinci angajatori organizează în această perioadă petrecerea de Crăciun a companiei, oferind echipei un moment de distracție și relaxare, pe lângă alte activități tematice precum împodobirea bradului la birou împreună cu echipa (35%) sau diverse ateliere tematice de creare de ornamente și decorațiuni de Crăciun sau ornare de biscuiți și prăjituri specifice perioadei (19,5%).
Tot drept recompensă, aproape 10% angajatori acordă angajaților cadouri pentru copii și tot atâția și-au propus să ofere zile libere suplimentare în perioada dintre sărbători, mai arată sondajul BestJobs.
Iar o treime dintre angajatori încurajează angajații să fie Secret Santa pentru unul dintre colegi, activitate desfășurată cu precădere în companiile mai mici sau, în cazul multinaționalelor, la nivel de departament.
De partea cealaltă, cei mai mulți angajați (58%) preferă beneficiile în bani, sub forma unei prime sau a unui bonus, în timp ce 24% spun că și-ar dori mai multe zile libere în perioada sărbătorilor pentru a le petrece cu familia și prietenii.
Chiar dacă petrecerile de Crăciun rămân o tradiție constantă în rândul companiilor, angajații nu mai sunt interesați de acest tip de beneficiu; doar pentru 4% dintre respondenți petrecerea de Crăciun se regăsește printre preferințelor lor.
Beneficii de cel mult 500 de lei, la fel ca în 2017
Angajații din 36,6% dintre companiile participante la sondajul BestJobs vor primi beneficii de Sărbători de până la 500 de lei anul acesta, valoare aferentă tuturor recompenselor acordate de angajatori.
În alte 7,7% dintre companii, beneficiile vor fi cuprinse între 500 și 1.000 de lei, în timp ce doar 11,3% dintre angajatori sunt mai generoși, având în plan prime și beneficii de sărbători de peste 1.000 de lei. La polul opus, 14,1% dintre companii vor acorda recompense de maximum 100 de lei.
Vestea bună este că în cazul a 23,2% dintre companii, aceste beneficii de Sărbători sunt acordate tuturor angajaților indiferent de performanța financiară a companiei în anul în curs, în timp ce 21,1% dintre angajatori stabilesc valoarea în funcție de evoluția companiei și de profiturile obținute.
Totuși, jumătate dintre angajatori susțin că beneficiile pe care le-au planificat pentru acest an vor avea o valoare similară cu cele de anul trecut și numai 14% dintre companii au redus bugetul pentru prime de Crăciun în 2018.