Primul tren nou de metrou pentru magistrala Drumul Taberei ar putea fi adus din Brazilia cu avionul, ceea ce ar însemna o creștere uriașă a costurilor, a anunţat directorul producătorului.

Primul tren nou de metrou pentru magistrala din cartierul Drumul Taberei ar putea fi adus la Bucureşti din Brazilia cu avionul, pentru că nu se mai găsesc vapoare libere, a anunţat Gabriel Stanciu, directorul producătorului. Pe 28 noiembrie de la fabrica din Brazilia este programată să plece prima ramă de metrou din contractul pentru 13 trenuri care vor circula pe Magistrala 5, potrivit Rador.

”Investigăm inclusiv posibilitatea de a le aduce (componentele garniturii – N.R.) pe calea aerului, ceea ce, evident, reprezintă un extra cost imens. Targetul nostru este ca pe 28 noiembrie să plece de la uzină, astfel încât să fie îmbarcați. Dacă nu mai sunt și alte surprize, pentru că, în continuare, suntem dependenți și noi, ca oricine altcineva, de furnitura de subansamble care vin de la furnizori. În ultimii doi ani de zile, până și cei mai serioși, tradiționali, care erau precum un ceas elvețian, au întârzieri.”

Contractul a fost semnat în urmă cu trei ani pentru 500 de milioane lei din fonduri europene, iar până în prezent Metrorex a calculat o penalizare de 50 de milioane lei.

Articolul precedentDaniel Daianu, despre starea dezastruoasă de la buget: Cine-și imaginează că piețele financiare vor finanța la nesfârsit asemenea deficit se înșeală amarnic
Articolul următorTaxa pe centrala de apartament, anunțul care schimbă datele problemei. Când se va interzice montajul?