România ar putea intra la spațiul Schengen în acest an, va adopta euro după 2024 – 2025, a declarat joi la Digi 24 premierul Florin Cîțu.

„Parcursul pentru euro a fost puțin întârziat de această criză din 2020. Este nevoie de convergență reală. Vom recupera în perioada 2021 – 2024, dar trebuie să fim constienți că aderarea la euro va fi după 2024”, a spus Cîțu.

Premierul spune că este greu să aderi la zona euro în criză, dar că România își menține obiectivul și că aderarea presupune reformarea economiei, pentru că în interiorul zonei euro competiția este foarte dură.

Intrarea în antecamera zonei euro în 2024 – 2025, iar adoptarea monedei europene ar putea avea loc în 2027 – 2028.

Cîțu spune că România ar putea intra în spațiul Schengen în acest an. „Eu sper că anul acesta (să intre România în Schengen – n.r.). România este gata să intre în zona Schengen din 2011. A apărut această discuţie cu MCV, trebuie să corectăm această problemă anul acesta. Vom face tot ce este posibil să avem un raport favorabil MCV, după aceea putem să discutăm despre Schengen. Dacă lucrurile merg bine, şi am început astăzi cu desfiinţarea SIIJ, şi avem un raport favorabil în ceea ce priveşte MCV, putem să sperăm să continuăm discuţiile pentru a adera la zona Schengen chiar de anul acesta. Dar, repet, depinde de noi, vrem să facem acest lucru? Vrem să facem reformă? Haideţi să respectăm recomandările Comisiei Europene, Comisiei de la Veneţia, să corectăm ce au stricat pesediştii în justiţie şi, apoi, veţi vedea că ne îndreptăm foarte repede spre zona Schengen.

Vreau să facem acest lucru (să intrăm în Schengen anul acesta – n.r.). Depinde de noi, de nimeni altcineva. Ar trebui să intrăm cu totul, dacă intrăm, dar s-ar putea să fie doar aeroporturile mai întâi, dar eu sper să intrăm cu totul dacă ne ţinem de ceea ce am promis, de respectarea recomandărilor MCV.

Au fost discuţii despre avizul CSM. Eu vreau să aduc aminte românilor că CSM a dat un aviz negativ şi la înfiinţarea Secţiei Speciale. (…) Cred că o secţie care a apărut prin lege trebuie corectată tot în Parlament, prin lege. Avem un for legislativ, dezbateri transparente.”, a spus premierul.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentFlorin Cîțu, despre reducerea subvenției la transport pentru studenți: Nimic nu e gratuit pe lumea asta. Subvențiile sunt bani din taxele cetățenilor
Articolul următorCÂND vor dispărea pensiile speciale din România

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau