Debarcarea lui Darius Vâlcov din Guvern aduce revizuirea celei mai contestate Ordonanțe din guvernarea PSD-ALDE. Noul consilier economic al Vioricăi Dăncilă anunță schimbări importante.
„Am avut o discutie cu premierul Viorica Dancila joi, m-a rugat sa fac un punct de vedere pe OUG 114, ajustata dupa prin OUG 19. Probabil luni, marti voi prezenta un punct de vedere”, a declarat Remus Borza la Antena 3.
În prezent legea de aprobare a OUG 114/2018 este discutată în Parlament, a primit raport negativ într-o comisie şi urmează să fie discutată în comisia de buget si ulterior în Plen.
„De principiu a existat o logică a ordonanţei 114, am avut creşteri economice chiar de 7%, în 2017, în medie de 4,7% în ultimii şapte ani şi o dublare a PIB, iar impozitul colectat de la 600.000 de firme înregistrate la Registrul Comerţului a scăzut de la an la an, este un paradox. Vom decide dacă venim cu o a treia ordonanţă, ca fie să abroge 114 şi 19, fie să păstreze ce este bun din 114 si 19”, a spus Borza citat de Mediafax.
Isărescu, atac devastator la OUG 114: a contribuit la deprecierea leului
Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isarescu, a lansat luni un nou atac la adresa OUG 114, afirmnd că aceasta a contribuit la un episod de depreciere moderată a monedei naționale, în ianuarie. Isărescu a mai afirmat că strategia guvernului nu a fost cea mai potrivită, pentru că nu prin curs, ci prin reforme şi ajustări fiscale se corecează dezechilibrul extern.
”Adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 114 la sfârșitul anului trecut a contribuit, printre altele, la incertitudinea din piață, dar și la un episod de depreciere moderată a monedei naționale în ianuarie 2019. Astfel, stabilitatea relativă a cursului de schimb al leului, cu care ne-am obișnuit, a fost puțin afectată. Evident, o anumită marjă de volatilitate este naturală, dar permiteți-mi să subliniez că nu prin curs ar trebui corectat dezechilibrul extern, ci prin reforme structurale și ajustări fiscale”, a spus guvernatorul BNR Mugur Isărescu la o întâlnire la sediul AmCham