Un nou fake news grosolan, care se folosește de numele Realitatea Plus și Realitatea.net, a fost promovat pe rețelele de socializare. De această dată, este vorba despre o imagine trucată care pune într-o altă lumină atacul fără precedent la adresa justiției. Un fals oarecum similar s‑a produs în timpul campaniei electorale, când s‑a sugerat că Anca Alexandrescu s‑ar fi retras din cursă. Televiziunea Poporului face apel către autorități să ia măsuri pentru descoperirea celor care lansează astfel de atacuri.
Cea mai nouă dezinformare în acest sens este legată de scandalul din justiție, un subiect extrem de sensibil asupra căruia Realitatea Plus a realizat o serie de dezvăluiri care demontau o parte dintre argumentele din documentarul Recorder.
În falsul construit cu scopul de a discredita informațiile transmise de Realitatea Plus și Realitatea.net este realizat un colaj între o știre legată de cazurile de lepră confirmate la Cluj‑Napoca și două personaje‑cheie din Justiție.

Autorii falsului au schimbat fotografia și au adaptat textul, după cum se poate observa dacă facem comparația cu știrea publicată pe site‑ul Realitatea Plus.

Un nou caz de lepră a fost confirmat la Cluj-Napoca. Sunt primele două cazuri înregistrate în România din 1981
Un caz similar a fost consemnat în timpul campaniei pentru Primăria Generală a Capitalei, când jurnalista Realitatea Plus Anca Alexandrescu a candidat ca independentă. Un fake bazat tot pe clonarea identității grafice a site‑ului de știri anunța că Alexandrescu ar fi decis să se retragă din cursă, în favoarea lui „Tudor” Băluță.























