La orizont apare un val masiv de scumpiri

Românii, loviți de noi scumpiri în prag de iarnă. Energia și alimentele de bază, în fruntea clasamentului
Institutul Național de Statistică publică, lunar, evoluția unui indicator în general trecut cu vederea. Nimănui nu-i place sp vorbească despre indicele prețurilor producției industriale. Toată lumea preferă să acorde o atenție mult mai mare indicelui prețurilor de consum, adică inflația resimțită de populație prin cumpărarea de bunuri și servicii.
Dar indicele prețurilor producției industriale este ceva mult mai mare și mai amenințător, pentru că exprimă realitatea prețurilor din industria care produce bunuri și care susține, în mare măsură, economia românească. mai mult, evoluția prețurilor produselor industriale precede cu șase-nouă luni evoluțiile inflaționiste. Creșterea prețurilor de producere de astăzi se va vedea în creșterea prețurilor produselor de pe piață de la vară și de la toamnă.Și, atenție! dacă inflația anualizată din noiembrie 2021 era de 7,8%, „inflația industrială” a atins, în aceeași lună, 32,2%. Și ceea ce este mai grav, pe canalul extern vine o scumpire a producției industriale de 18,32 %, în vreme ce din țară (canalul intern) vine o scumpire și mai mare a producției industriale : 40,39%.În luna noiembrie 2021, într-o singură lună, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 4,9%, faţă de luna octombrie 2021.Iar curba de scumpire a produselor industriale arată într-adevăr înspăimântător și ne indică un an 2022 al scumpirilor extreme:

https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/ippi11r21.pdfCea mai mare scumpire industrială o regăsim în dreptul industriei enegetice, care și-a cam dublat costurile:

Iar dacă privim în amănunt o să găsim o creștere a prețului de producție a energie electrice și termice și a gazelor naturale cu 95%, o creștere de costuri în industria extractivă de peste 80%, la producerea de cocs și la rafinării o creștre cu peste 100% ( o dublare de costuri), cu 36% la prelucrarea lemnului și cu 10% la fabricarea automobilelor și în industria alimentară.

https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/ippi11r21.pdfPentru a înțelege semnificația indicelui respectiv, să spunem că, prin definiție, indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) măsoară evoluţia de ansamblu a preţurilor produselor/serviciilor industriale fabricate şi livrate în primul stadiu de comercializare de producătorii interni într-o anumită perioadă (o lună sau un an) faţă de o perioadă similară anterioară . Preţurile colectate sunt preţuri de producător, nu includ TVA şi alte taxe pe produs.
Citește și:
- 22:17 - Românii care pierd 400 de lei la salariu din aprilie. Bolojan continuă ofensiva de reducere a sporurilor din sectorul public
- 19:41 - Proiectul ordonanței de urgență privind situație de CRIZĂ pe piața petrolului, publicat pe pagina Ministerului Energiei - DOCUMENT
- 14:04 - Ilie Bolojan a alocat prin bugetul național 20 milioane euro unei companii din Oradea condusă de omul lui de casă Beniamin Rus
- 13:37 - Alexandra Păcuraru: ”Becali face parte din sistem, își dorește imunitatea. L-a implorat pe Simion pentru că avea dosare grele”
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











