Guvernatorul Băncii Naționale a României a vorbit, joi, despre creșterea „puternică” a prețurilor cu care se confruntă atât țara noastră, cât și întreaga Uniune Europeană. Oficialul BNR a subliniat că au existat momente de „panică” legate de piața valutară, dar și de unele alimente sau carburanți. Vestea bună, spune Isărescu, este că autoritățile au reușit să mențină cursul stabil.
„Creșterea prețurilor de consum din România este o creștere a costurilor de producție, în special a prețurilor la energie. Tot pe partea de costuri se adaugă adâncirea sincopelor din lanțurile de aprovizionare internaționale (…). A fost un început de panică calmat, dar a durat vreo 2 săptămâni pe piața valutară, în special pe piaţa caselor de schimb valutar, din motive de lipsă fizică de bancomate, altminteri cursul am reuşit să îl ţinem stabil. Dar a fost panică şi în ceea ce priveşte unele alimente, în special uleiul comestibil şi carburanţii”, a afirmat Isărescu.
Temperarea inflației – sprijinul pentru consumatorii casnici
Guvernatorul BNR a subliniat faptul că nu este un fenomen ce poate fi evitat, pentru că se manifestă cel puțin la nivel european, dacă nu global.
„România nu mai e pe locul 1 la inflație în UE, avem vreo 7-8 țări înaintea noastră, inclusiv țări din zona euro și aici nu vorbim de țările baltice, ci țări precum Cehia, Olanda, Bulgaria. Nici Germania, vestită pentru fobia pe care o au la inflație, nu stă mult mai bine. Noi am luat date comparabile. Indicele global e calculat de Banca Mondială (…).
Suntem după o perioada cu inflație foarte scăzută și o creștere economică joasă, nu recesiune, în ultimii 8 ani de zile, în Europa. Până în toamnă, până spre luna ianuarie din acest an, în Europa se consideră că acest episod de creștere a prețurilor e unul tranzitoriu (…)”, a afirmat Isărescu, într-o conferință de presă.