Execuţia bugetară la şase luni va fi prezentată public marţi, a anunţat premierul Florin Cîţu, care a precizat că a primit rapoartele de la ministere şi este prima oară, după mulţi ani, când cheltuielile cu personalul sunt mai mici, ca procent din PIB.
„De la toate ministerele am rapoartele, execuţia la toate ministerele. Mâine dimineaţă (marți – N.R.) veţi vedea şi dumneavoastră execuţia bugetară la şase luni. Pe ministere o am şi pe toţi ordonatorii de credit, pentru că am început rectificarea bugetară săptămâna trecută, deci avem la toate ministerele”, a declarat Cîţu, luni, la Constanţa.
„Reformele sunt făcute deja şi veţi vedea la execuţia bugetară că avem cheltuielile cu personalul, ca procent din PIB, mai mici, anul acesta, este prima oară după foarte mulţi ani. Dacă asta nu e reformă, ce mai e reformă? Am început, deja, pentru companii să avem anumite reforme”, a susţinut Cîţu.
Premierul a adăugat că nu este de acord cu afirmaţiile lui Ilie Bolojan în ceea ce priveşte împrumuturile.
„Am văzut un comentariu pe împrumuturi. Acolo iarăşi nu sunt de acord cu domnia sa, pentru că anul acesta este primul an şi nu ştiu de ce face acest comentariu, dar este primul an în care ne împrumutăm doar pentru investiţii, deci respectăm regula de aur a fiscalităţii, iar creşterea economică din primul trimestru este bazată doar pe investiţii. Şi, atunci, am putea să punem aceste comentarii doar într-un context politic, nu într-un context economic, pentru că, acolo, economic nu este niciun fel de justificare pentru aceste comentarii”, a transmis prim-ministrul.