Analiştii CFA România anticipează că moneda națională se va deprecia, în următoarele 12 luni, până în pragul valorii de 4,98 lei pentru un euro, în timp ce rata anticipată a inflaţiei,pe același orizont de timp, ar urma să fie de 2,94%.
90% dintre participanții la analiză au indicat o depreciere, iar restul o stagnare, neexistând nicio opinie de apreciere a leului. „Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8886, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,9777 (în condiţiile în care anticipaţiile individuale au variat între 4,8500 şi 5,1500)”, potrivit unui comunicat al CFA România.
Referitor la deficitul bugetar anticipat pentru anul 2020, valoarea medie este 8,3%, în timp ce scăderea anticipată a PIB, în termeni reali, este -4,7%. Valoarea medie a anticipaţiilor privind rata şomajului la finalul anului 2020 este 7%.
În privinta modului de revenirea a economiei, cea mai mare pondere a respondenţilor (40%) anticipează o evoluție de forma unui semn „radical” (√) adică se va recupera rapid o parte din scădere, iar apoi va urma o perioadă de relativă stagnare/creștere lentă.
Pe de altă parte, în august 2020, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut faţă de luna anterioară cu 3 puncte până la valoarea de 33,3 puncte, dar este cu 9,4 puncte mai mic față de august 2019).