Veste surprinzătoare de la Bruxelles! Comisia Europeană a revizuit estimarea de creștere economică pentru România, de până la 3,9%. Inflația însă va înregistra un record – peste 11 la sută.
omisia Europeană a revizuit estimările de creștere economică pentru România, estimând în prognoza de vară un avans de 3,9% în anul 2022, în sus comparativ cu estimarea din primăvară de 2,6%. Însă și inflația va fi mai mare, de 11,1% în acest an, comparativ cu estimarea anterioară de 8,9%.
Anunțul vine după o creștere surprinzătoare de 5,2% în primul trimestru, observă Comisia Europeană.
Consumul privat și investițiile vor fi principalele motoare de creștere pentru 2022 și 2023, în timp ce se preconizează că exporturile nete vor acționa ca o piedică asupra PIB și vor duce la o creștere a deficitului comercial, arată executivul european.
Evoluție creștere economică – România, 2023
Executivul comunitar şi-a revizuit în jos estimările referitoare la evoluţia economiei româneşti în 2023, de la 3,6% până la 2,9%, în contextul în care se aşteaptă la o încetinire a ritmului de creştere atât la nivel mondial cât şi la nivelul UE.