Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Proiectul de buget pe 2019 a sărit în aer după ce Guvernul Dăncilă și-a asumat inițiativa lui Dragnea de a înființa un fond de investiții locale de 10 miliarde de euro, adică 46 miliarde de lei. Nu este însă singura presiune pe buget .Legea pensiilor presupune un efort bugetar de 8,4 miliarde de lei, iar Legea salarizării unitare înghite alte 17 miliarde de lei. 

Teodorovici, a anunţat, marţi, după ce preşedintele Klaus Iohannis a suspendat şedinta Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), că bugetul de stat pentru anul viitor trebuie să fie foarte bine discutat şi dezbătut, în contextul în care Produsul Intern Brut (PIB) va depăşi în 2019, pentru prima dată, 1.000 de miliarde de lei, iar Guvernul mizează pe o creştere economică de 5,5%.  Cu alte cuvinte, ministrul nu pare deloc confortabil cu presiunile uriașe care apasă asupra bugetului.

,,Unii întreabă cum faceţi rost de fondurile pentru investiţiile locale, cele 10 miliarde de euro? Cum o să derulaţi investiţiile prin parteneriatele public private pe infrastructură? Aceste elemente au fost prinse în bugetul pentru 2019, dar mai sunt etape procedurale”, a spus ministrul.

Ministrul a subliniat că acest proiect trebuie dezbătut pentru a nu exista neclarităţi, dar nu a putut preciza dacă bugetul va fi adoptat până la 1 ianuarie 2019.

Articolul precedentProprietarul firmei de tranzacţii cu bitcoin CoinFlux a fost reţinut la Cluj şi poate fi extrădat în SUA
Articolul următor„Nu cumpărați această mașină!” Noua campanie Volvo din Germania îi şochează pe toţi