Senatorul Florin Cîţu cere intervenţia de urgenţă a Curţii de Conturi la Guvernul României după decizia Executivului de a utiliza bani din Fondul de rezervă pentru plata pensiilor.

Guvernul Dăncilă a luat aproximativ 43 de milioane de lei din Fondul de Rezervă pentru a plati pensiile în luna decembrie, deși susține că are bani să plătească majorările de pensii şi de salarii promise. De cealaltă parte, Opoziţia atrage atenţia că visteria statului se goleşte.

„Curtea de Conturi TREBUIE să intervină URGENT! Gruparea organizată şi toxică, PSD+ALDE, calcă în picioare legislaţia din România. Cel mai recent exemplu, plata pensiilor din Fondul de Rezervă la dispoziţia guvernului”, scrie senatorul liberal, care califică gestul drept „o mizerie” şi o dovadă privind „dimensiunea dezastrului în care au aruncat ţara”.

Florin Cîţu aminteşte că legea finanţelor publice şi legea responsabilităţii fiscale arată clar că în România data limită până la care se pot face rectificările bugetare este 30 noiembrie, însă „PSD+ALDE ştiu dimensiunea dezastrului şi ştiu că au nevoie să transfere fonduri în decembrie pentru pensii, salariil, primari supăraţi pe Dragnea etc”.

Cîţu afirmă că la rectificarea bugetară PSD a pus 700 milioane lei în Fondul de Rezervă la dispoziţia guvernului, fiind vorba despre „150 milioane euro la dispoziţia lui Dragnea pentru o singură lună”.

„Să revenim. Aici începe golănia. După 30 noiembrie banii din FR puţeau fi transferaţi doar după cum spune Curtea de Conturi care citează din legea finanţelor publice 500/2002 – “Conform art. 30 alin.(2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului este destinat pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute ale unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, apărute în timpul exerciţiului bugetar, pentru a asigură funcţionarea coerentă a bugetelor acestor ordonatori şi pentru echilibrarea bugetelor local.” , precizează Cîţu.

Economistul din Opoziţie susţine că pentru a putea plăti pensii din aceşti bani Guvernul a introdus în OUG 102/2018 un articol care le permite şi acest lucru, articolul 9.

” Altfel spus PSD +ALDE şi-a dat dreptul să facă câte rectificări bugetare doreşte în afară legilor care guvernează această ţara. Prima rectificare a fost transferul a 43.236.000 de lei din Fondul de rezervă al guvernului către bugetul de pensii pentru plată pensiilor. La doar câteva zile după rectificarea bugetară. Şi mai urmează. Până la 700 milioane lei mai este loc. Noi toţi respectăm legile, ei nu. Ei s-au obişnuit să nu respecte legile şi nici să nu răspundă pentru asta”, afirmă Florin Cîţu.

În opinia sa, rămâne o singură instituţie care trebuie să demonstreze că „nu este aservită lui Dragnea şi găştii lui de infractori” – Curtea de Conturi.

„Curtea de Conturi trebuie să intervină URGENT! Dacă este cazul, aşa cum are dreptul, trebuie să facă şi dosar penal. Aceşti oameni trebuie să răspundă pentru că folosesc banii publici în scopuri personale. Pentru a mă asigura de intervenţia CC, voi face şi o sesizare cu datele pe care le-am prezentat aici. Trebuie să oprim jaful din banii publici al găştii PSD+ALDE!!”, conchide Florin Cîţu.

Executivul a decis, vineri, suplimentarea bugetului Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale cu suma totală de 43.236.000 lei din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului pentru anul 2018.

Articolul precedentUE are o veste proastă pentru Franţa lui Macron
Articolul următorDan Vasile Mihale: Ce cadou otrăvit pregătește PSD-ALDE românilor de sărbători