Privită prin comparatie cu alte state UE, România are chiar o rată a șomajului ridicată, în ciuda scăderii sub nivelul de dinainte de criză.
În mai 2018, Uniunea Europeană avea 17.207 milioane de șomeri, cu 154.000 mai puțini față de aprilie, și cu 1,828 milioane mai puțini decât aceeași lună a anului trecut, informează un comunicat publicat luni de Eurostat.
Cele mai mici rate ale șomajului au fost, în mai 2018, în Cehia (2,3%), Germania (3,4%), Ungaria (3,7% în aprilie – cele mai recente date), Polonia (3,8%), Malta 3,9%). Cele mai mari niveluri sunt înregistrate în Grecia (20,1% în martie – cele mai recente date) Spania (15,8%), Italia (10,7%), Franța (9,2%), Croația (8,9%).
România se situează în partea de jos a clasamentului, cu o rată a șomajului de 4,6%, egală cu cea afișată de Austria. Numărul șomerilor din România a fost de 413.000 în luna mai 2018, în scădere de la 411.000 în aprilie și 470.000 în mai 2017.
Cele mai puternice scăderi ale ratei șomajului, între mai 2017 și mai 2018, au intervenit în Cipru (de la 11,8% la 8,4%), Croația (de la 11,3% la 8,9%), Grecia (de la 22,1% la 20,1% între martie 2017 și martie 2018), Portugalia (de la 9,25 la 7,3%).
În mai 2018, rata șomajului în SUA a fost de 3,8%, în scădere de la 3,9% în aprilie 2018 și 4,3% în mai 2017.
Numărul șomerilor cu vârste sub 25 de ani din Uniunea Europeană se ridică la 3,377 milioane, conform datelor Eurostat pentru luna mai 2018.
Comparativ cu luna similară a anului trecut, numărul șomerilor tineri a scăzut cu 519.000.
Rata șomajului în rândul tinerilor este de 15,1%, sub nivelul de 17,2% din mai 2017.
Cele mai scăzute niveluri ale ratei șomajului la tineri se înregistrează, în mai 2018, în Malta (4,8%), Germania (6,1%), Estonia (6,8% – date pe aprilie), Olanda (6,9%). Cele mai ridicate niveluri sunt în Grecia (43,2% în martie), Spania (33,8%), Italia (31,9%).
În România, cele mai recente date privind șomajul în rândul tinerilor, corespunzătoare lunii martie 2018, relevă un număr de 106.000 de persoane, reprezentând o rată a șomajului de 16,8%.
Comments are closed.