Aproximativ 500 de muncitori vietnamezi lucrează acum în România şi există discuţii să fie aduşi mai mulţi, însă procesul birocratic din ţara noastră întârzie cu două-trei luni venirea lor, a declarat, luni, Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), în cadrul unui forum de afaceri România-Vietnam, la care a participat şi premierul ţării asiatice.
„Schimburile comerciale ale României cu Vietnamul sunt sub aşteptări, pentru că suntem totuşi o economie bazată pe industrie în mod special, industrie care fabrică componente pentru echipamente finale, care sunt, de multe ori, sub alte branduri. Într-o statistică directă, avem 185 de milioane de euro anul trecut şi un schimb modest în servicii de 16 milioane. Bineînţeles, balanţa este în favoarea Vietnamului, pentru că 70% din importurile pe care le avem din Vietnam sunt în general electronice şi electrocasnice, a se vedea Black Friday în România”, a spus Daraban.
În România există 225 de firme cu capital vietnamez, cu 2 milioane de euro capital subscris.
„Foarte mulţi sunt pe import-export, în construcţii, pentru că nevoia noastră de forţă de muncă nu o ştim doar noi, ci şi alte ţări. Sunt şi 500 de lucrători vietnamezi în România, sunt 160 doar în şantierul naval Constanţa. Vietnam a devenit şi atracţie pentru forţa de muncă, sunt societăţi româneşti implicate în adusul de forţă de muncă din Vietnam”, a continuat oficialul CCIR.
Potrivit acestuia, există discuţii pentru a fi aduşi în România mai mulţi muncitori din Vietnam.
„Din fericire, Guvernul a micşorat acel plafon al taxării, în sensul că, până acum o jumătate de an, forţa de muncă străină era taxată la salariul mediu pe economie, iar acum este la salariul minim, ceea ce este de lăudat. Cred că mai trebuie să îmbunătăţim birocraţia de la imigrări, care încă lasă de dorit, adică multitudinea de documente care trebuie întocmită de către angajatori. Vorbim de două-trei luni întârziere numai din cauza acestei birocraţii. Şi autorităţile noastre, inspectoratul de imigrări de la Ministerul de Interne, trebuie să înţeleagă că aceşti oameni nu vor să rămână în ţară, ci strict pe un contract foarte clar stabilit, pe o durată limitată de timp, dau tot ce pot ca să ducă bani la familiile lor şi atât. Deci nu au de gând să facă nici turism, nici excursii, zilele libere mai puţin, bineînţeles că noi le dăm”, a mai arătat Daraban.
Întrebat de jurnalişti cum priveşte cazurile de muncitori vietnamezi care au fost cazaţi în condiţii precare, aşa cum a relatat o parte din mass-media, el a precizat că nu a auzit de astfel de episoade, însă, în opinia sa, nici muncitorii vietnamezi nu sunt prea pretenţioşi în privinţa condiţiilor de cazare, pentru ei fiind mai important să economisească cât mai mulţi bani pentru a-i duce acasă.
„Nu am auzit, dar noi, totuşi, ca români, suntem foarte ospitalieri şi cred că avem un standard de zece ori mai mare decât nivelul în care sunt cazaţi străini, de exemplu, în ţările din Golf. Dacă vă duceţi din Emiratele Arabe Unite, prin Qatar, prin Bahrain, o să vedeţi nişte condiţii care lasă foarte mult de dorit. Românii oferă condiţii normale. Acum trebuie să ţinem cont de dorinţa angajatului, pentru că foarte mulţi nici nu-şi doresc nişte costuri extraordinare în jurul locului de muncă, pentru că vor să ducă cât mai mulţi bani acasă. Deci nu investesc nici ei şi nu pun pretenţii foarte exagerate, pentru că orice exagerare înseamnă bani”, a explicat Daraban.
Prezent la forum, premierul Vietnamului, Nguyen Xuan Phuc, a arătat că din delegaţia pe care o conduce face parte un număr mare de oameni de afaceri vietnamezi şi s-a arătat convins că acest forum este o oportunitate pentru oamenii de afaceri din cele două ţări.
„Avem deschidere spre economie şi investiţii, iar UE este un partener deosebit de important. Schimburile comerciale actuale nu arată adevăratul potenţial”, a spus premierul Nguyen Xuan Phuc.
Anterior, în cadrul unor declaraţii comune cu primul-ministru al României, Viorica Dăncilă, el a afirmat că ţara sa şi România au relaţii de prietenie şi de cooperare tradiţională de şapte decenii.
„Este prima vizită a unui prim-ministru vietnamez în România din 1977 încoace. Vietnam şi România au relaţii de prietenie şi de cooperare tradiţională de şapte decenii.(…) Am discutat cu doamna prim-ministru Dăncilă despre măsurile concrete eficiente pentru promovarea relaţiilor bilaterale, cât şi despre teme internaţionale şi regionale de comun interes. Discuţiile s-au concentrat pe cooperarea în educaţie şi forţă de muncă, am notat cu satisfacţie că relaţiile de prietenie şi cooperare bilaterală în perioada trecută s-au dezvoltat, dar potenţialul de cooperare este încă foarte mare. Dorim ca această relaţie de cooperare să se dezvolte mai mult şi să devenim parteneri eficienţi şi de încredere.(…) Vietnam felicită România pentru asumarea Preşedinţiei Consiliului UE în primele şase luni ale anului acesta. Vietnam este convins că România va împlini în mod excelent această sarcină, confirmând rolul şi poziţia sa în comunitatea internaţională şi în UE”, a spus premierul vietnamez, la Palatul Victoria.