Veste tristă pentru femeile înebunite după pietrele prețioase: diamantele nu sunt atât de rare pe cât își imaginează ele. Vestea bună: tonele de diamante disponibile nu vor ieși ușor la suprafață.

 

 

Oamenii de știință au descoperit, folosind un aparat special cu unde sonore, un podiș întreg de diamante distribuite adânc sub suprafața Pământului.

Cantitatea estimată de savanți: peste un catralion de tone de minerale prețioase. (Da, ați citit bine: catralion de tone!). Datele apar într-un nou studiu publicat de o echipă de cercetători de la MIT, Harvard și Universitatea Berkeley California, plus alte instituții de vârf.

„Noul studiu arată că diamantul nu este un mineral exotic, ci pe scara [geologică] de dezvoltare, este un lucru relativ comun”, a spus Ulrich Faul, cercetător științific în Departamentul de Științe al Pământului de la MIT, unul dintre co-autorii raportului.

„Nu putem ajunge la ele, dar există mult mai multe diamante decât ne-am imaginat vreodată”, a completat omul de știință, citat de Stuff.co.nz.

Diamantele se află în formațiuni subterane de rocă numite cratoane, care sunt în formă de munți inversați, se află în centrul plăcilor tectonice ale planetei și se pot întinde până la 320 de kilometri sub Pământ, potrivit MIT. Cercetătorii estimează că secțiunile de jos ale acestor cratoane pot fi compuse din 1-2 procente de diamant. 

Cantitatea de diamante care s-ar afla în subteran ar fi de 1000 de ori mai mult decât se credea anterior. 

Orașul deșertic în care s-au mutat 1.000 de milionari într-un singur an

Articolul precedentVacanța de vară pe Litoral, misiune imposibilă pentru mulți dintre români
Articolul următorO nouă lovitură pentru fostul șef al Renault, Carlos Ghosn