Procurorii japonezi susţin că fostul șef al alianței Renault-Nissan Carlos Ghosn ar fi provocat Nissan pierderi de cinci milioane de dolari în perioada 2017-2018.

 

Procurorii din Tokyo îi vor aduce probabil noi acuzaţii fostului preşedinte al Nissan, Carlos Ghosn, pe lângă încălcarea legislaţiei financiare el ar putea fi acuzat şi de abuz de încredere în formă agravată, a anunţat vineri postul nipon de televiziune NHK.

Acuzaţiile ar urma să fie formulate luni, când expiră actuala perioadă de detenţie, susţine NHK.

În 4 aprilie fostul şef al Nisan a fost arestat pentru a patra oară, la apartamentul său din capitala Japoniei, fiind acuzat că a încercat să se îmbogăţească pe cheltuiala companiei.

Procurorii niponi susţin că Ghosn ar fi provocat Nissan pierderi de cinci milioane de dolari în perioada 2017-2018 încălcându-şi atribuţiile legale, cu scopul de a obţine foloase materiale în nume personal.

Agenţia de presă Kyodo a informat că ar fi vorba de pierderile provocate de mutarea fondurilor companiei într-un cont bancar deţinut de Ghosn prin intermediul unui dealer din Oman.

„Arestarea mea este imorală şi arbitrară şi face parte dintr-o altă încercare a unor persoane de la Nissan de a mă readuce la tăcere, informându-i greşit pe procurori. Sunt nevinovat de toate acuzaţiile fără temei aduse împotriva mea”, anunţase Ghosn într-un comunicat.

Joi, Curtea Supremă a respins apelul avocaţilor fostului preşedinte al Nissan privind decizia tribunalului de a extinde până în 22 aprilie perioada de detenţie, potrivit Agerpres.

Conform legislaţiei nipone, Ghosn poate fi ţinut în arest 22 de zile fără a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile şi poate fi interogat fără a fi şi avocatul lui de faţă.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile, cu 10,6 milioane de unităţi mai mult decât Volkswagen şi Toyota.

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

Articolul precedentCea mai mare comoară din lume, îngropată adânc sub pământ
Articolul următorSingura țară din Europa aflată în recesiune iese din calvar