Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că dacă în decembrie Austria va vota împotriva aderării României la Spaţiul Shengen, atunci va ataca la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) refuzul acestei ţări, el precizând că doreşte ca în acest demers să aibă ca partener Consiliul European, Parlamentul European şi Comisia Europeană, care şi-au anunțat deja susţinerea pentru aderarea ţării noastre. În context, el a transmis un mesaj extrem de tranșant Austriei, respectiv autorităților de la Viena, care continuă să se opună aderării României. „Dacă Austria îşi doreşte această abordare cu garduri, să şi le plătească, să iasă din Schengen”, a spus Ciolacu.
Întrebat ce se întâmplă cu refuzul Austriei privind accederea României în Schengen, premierul a afirmat că ”în primul rând trebuie să existe un vot de veto din partea Austriei”.
”Votul de veto de data trecută nu mai poate fi invocat, fiindcă a ieşit din termen, el ar fi trebuit invocat într-o anumită perioadă, nu ştiu dacă atunci s-ar fi impus în mod deosebit să venim… dar acum eu cred că se impune de a se veni cu un atac la Curtea Europeană de Justiţie”, a arătat Ciolacu, potrivit News.ro.
Austria se opune în continuare aderării României la Schengen – Mesajul transmis de cancelarul Karl Nehammer
El a precizat că sunt două momente importante legate de acest subiect. Unul vizează este prima şedinţă JAI din luna octombrie, iar cel de-al doilea a doua şedinţă JAI dind ecembrie, ambele fiind sub preşedinţia Spaniei.
„Țin legătura cu prim-ministrul Spaniei, Pedro Sanchez, în ceea ce priveşte trecerea (subiectului aderării României la spațiul de liberă circulație – n.r.) pe ordinea de zi. Există toată deschiderea din partea primului ministru Pedro Sanchez şi toată susţinerea ca România să adere la Spaţiul Schengen”, a declarat premierul.
Ciolacu a mai arătat că urmează să vadă, cu Reprezentanţa României şi cu Ministerul de Externe, care sunt paşii cei mai buni de urmat în acest sens.
Austria ne transmite clar, din nou, că se opune primirii României în Schengen – Ministrul Austriac de Interne, declarații chiar în fața lui Cătălin Predoiu
”Există şi un vot împotriva Bulgariei, ridicat de Olanda. Între timp s-a ridicat MCV-ul şi României şi Bulgariei, aşteptăm şi o decizie a Olandei, să vedem dacă putem să mergem în continuare la pachet. (..) Tabloul este mult mai mare şi nu este atât de simplu să spui da sau nu. Eu cu certitudine, dacă în decembrie Austria va vota împotriva aderării României la Spaţiul Shengen voi ataca la CJUE. Mai mult, eu doresc ca în acest demers, şi e un atac al statului român (..) eu vreau să am partener în acest atac pe care îl fac la CJUE Consiliul European, care ne susţine şi a declarat, Parlamentul European, care susţine România şi a declarat, şi Comisia Europeană, care ne susţine şi a declarat”, a mai spus Marcel Ciolacu, adăugând că lucrurile nu sunt chiar atât de comode pentru premierul Austriei.
Şeful Executivului a mai spus că va folosi ”tot ceea ce avem la îndemână şi tot ce este legal de făcut, fiindcă locul României este în spaţiul Schengen”.
”Eu nu o să fiu niciodată ipocrit, nu pot să spun că nu am nimic cu România şi că spaţiul Schengen este depăşit. Atunci de ce am votat anul trecut cu Croaţia. E o întrebare legitimă nu a mea, ca şi prim-ministru, e o întrebare legitimă a românilor pentru premierul Nehammer. (..) Dacă este atât de distrus Schengenul, eu nu am nicio problemă ca Austria să iasă din Schengen, să îşi facă ziduri cu sârmă ghimpată şi electrice, nu am nicio problemă. Dacă Austria îşi doreşte această abordare cu garduri, să şi le plătească, să iasă din Schengen”, a mai spus Ciolacu.
Problema Schengen. Cele mai importante momente – Calendarul refuzurilor primite din partea Austriei
8 decembrie 2022 – Austria şi-a folosit dreptul de veto şi a blocat aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, cancelarul Karl Nehammer invocând numărul mare de imigranţi ilegali care nu sunt înregistraţi şi care ajung în Europa Centrală.
30 ianuarie 2023 – Bogdan Aurescu – Ministrul de Externe a declarat, luni, că a obținut reconfirmări ale susținerii din partea a 15 state pentru aderarea României la spațiul Schengen.
6 martie 2023 – Comisia de apărare din Camera Deputaţilor a avut o întâlnire cu o delegaţie parlamentară austriacă, pe tema aderarea României la Spaţiul Schengen. Tema principală a discuţiilor a vizat aderarea României la Spaţiul Schengen, accentul fiind pus pe refuzul profund injust exprimat prin vot de către Austria la Consiliul JAI din luna decembrie a anului 2022.
6 aprilie 2023 – Gerhard Karner, ministrul de Interne al Austriei, a dat un răspuns fără echivoc după ce cancelarul german Olaf Scholz a anunțat, în timpul vizitei sale la București, că va face presiuni asupra scepticilor pentru a obține aprobarea aderării României la Spațiul Schengen în acest an.
29 aprilie 2023 – Austria îşi va menţine dreptul de veto în ceea ce priveşte intrarea României şi Bulgariei în Schengen până când Viena va constata o „scădere susţinută” a numărului de solicitanţi de azil, a declarat ministrul de externe Alexander Schallenberg, într-un interviu pentru POLITICO.
8 iunie 2023 – România RATEAZĂ încă o șansă de aderare la spațiul Schengen – Reuniunea Consiliului JAI, fără țara noastră
Pe ordinea de zi a Consiliului JAI nu este trecută concret vreo dezbatere pentru aderarea României și a Bulgariei la spațiul fără frontiere, i. În plus de asta, discuțiile cu privire la Schengen din 8 iunie nu au valoare legislativă.
Mai mult, în tot această perioadă politicienii români nu au venit cu o actualizare a stadiului negocierilor, cel puțin nu public. Ne așteptăm, așadar, ca acest Consiliu, ultimul susținut de președinția suedeză, să se finalizeze fără un rezultat pentru țara noastră.
2 iulie 2023 – România și Bulgaria ar putea să intre în Schengen în următoarele șase luni. Intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen este o prioritate pentru Spania în timpul Președenției Uniunii Europene. Ibericii anunță că în următoarele șase luni se vor purta negocieri intense pentru a închide problema spațiului de liberă circulație din Europa de Est.
12 iulie 2023 – Europarlamentarii au dezbătut o rezoluție în plen în care susțineau că cele două țări trebuie acceptate în următoarele luni. Ulterior, Parlamentul European de la Strasbourg a cerut Consiliului Uniunii Europene să voteze fără întârziere în favoarea aderării celor două state.
Textul rezoluției arată că un spațiu Schengen mai extins, fără controale la frontiere va face o Uniune mult mai puternică.
20 iulie 2023 – Cancelarul german Olaf Scholz este pregătit pentru discuții cruciale legate de Spațiul Schengen. Oficialul va face o vizită în Austria, unde va discuta cu cancelarul austriac Karl Nehammer despre extinderea spațiului european de liberă circulație.