Piaţa valutară traversează o perioadă de reaşezare a echilibrului între dobânzdă şi curs, pe fondul unui deficit de credibilitate, care îngrijorează mai mult ca orice, a declarat miercuri Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, la Digi 24.
Cursul de schimb leu/euro a atins miercuri 4,7569 lei, ca urmare a unei creşteri de 0,91% faţă de marţi. Leul s-a aflat în cea de-a şaptea zi consecutivă de scădere la minime istorice.
Suciu spune că nu a fost vorba de un atac speculativ, aşa cum spun unele voci din mediul politic şi din piaţă, dar a admis că au existat anumite presiuni pe curs. „Atac speculativ este mult spus, dar a fost o situaţie tensionată, mai ales la încheierea zilei de tranzacţionare de marţi am avut o anumită presiune pe curs, care l-a dus la 4,77 – 4,78. În timpul zilei, când piaţa internă a fost mai activă s-a mai echilibrat acest curs spre 4,75”, a explicat Suciu.
Purtătorul de cuvânt al BNR vorbeşte de o situaţie de fond, o situaţie de conjunctură şi de un moment al zilei cae machează piaţa. „A rezultat o lipsă de credibilitate pentru investitorii care au deţineri în lei şi încep să renunţe la deţinerile în lei, de aici vine presiunea care s-a creat. Leul este până la urmă o monedă convertibilă, se tranzacţionează pe o piaţă largă, nu numai în România, de aceea credibilitatea situaţiei locale este extrem de importantă în setarea aşteptărilor”, a spus Suciu.
El a pecizat că există o problemă legată de starea aşteptărilor investitorilor, în condiţiile în care se vorbeşte de dobânda din ce în ce mai des de dobânda de 2% din OUG 114. „Se vorbeşte de o dobândă de 2% care este alta decât dobânda pieţei, alta decât dobânda BNR, şi orice investitor îşi face calcule şi vede că socoteala iniţială nu mai seamănă cu cea de acum şi începe să privescă cu oarecare preocupare ce se întâmplă aici. În contextul dat avem acest echilibru care trebuie resetat şi regăsit şi pe piaţa valutară şi pe piaţa interbancară a dobânzilor. Sunt pieţe vitale şi trebuie să îşi seteze un nou echlibru între dobânzi, curs şi la nivelul fiecărei pieţe în parte. Nu la nivelul cu care eram obişnuiţi, dar nici la nivelul pe care şi l-ar dori unii, prin ordonanţă sau lege. Dobânda nu se setează prin lege, se setează de piaţă. Ea depinde de inflaţie, de condiţiile economice din piaţa respectivă”, a spus Suciu.
Dan Suciu a adăugat că spaţiul de manevră al BNR este afectat, în contextul în care există o presiune permanentă asupra instituţiei pe subiecte care nu au legătură cu realitatea, oferind atacul senatorul Daniel Zamfir pe subiectul investigaţiei din 2008, închisă de Consiliul Concurenţei, dar care acum este transformată într-un exemplu al pieţelor nefuncţionale. „Un investitor care nu analizează profund situaţia şi se uită doar la titluri îşi pune încă odată semne de întrebare. Lansând atât de multe petarde, ele nu au cum să nu atragă atenţia şi să nu deranjeze, inclusiv în ceea ce înseamnă marja de manevră şi încrederea, crediblitatea într-o ţară care mizează pe acestea pentru buna ei funcţionare”, a spus Suciu.
În privinţa viitorului evoluţiei cursului, purtătorul de cuvânt al BNR spune că sunt mai multe aspecte. „Unul ţine de factori interni, până la urmă factorii interni nu au adus şi nu ştim când pot aduce clarificări legate de stabilitatea fiscal-bugetară, predictibilitatea fiscal-bugetară, avem întrebări legate de necesarul de finanţări al statului prin bugetul care nu mai apare, avem întrebări legate de mecanismul de alocare al OUG 114, toate aceste elemente nu sunt fundamentale, dar contează să avem aceste elemente de impredictibilitate risipite, ca să aducem ceva nou pe masa echilibrelor. Şi avem o bancă naţională care trebuie să îşi facă rolul, este activă, prezentă şi atentă, şi acţionăm cu toate armele pe care le avem la dispoziţie”.