Zi istorică pe piața metalelor prețioase: prețul aurului a depășit pentru prima dată pragul de 500 de lei pe gram. Potrivit datelor publicate luni de Banca Națională a României (BNR), gramul de aur a urcat cu 6,25 lei, ajungând la valoarea de 502,5817 lei, în creștere față de cotația de vineri, de 496,3229 lei.
Evoluția aurului vine într-un context în care investitorii caută active de refugiu, iar cererea pentru metalul prețios se menține ridicată la nivel internațional.
Depășirea pragului psihologic de 500 de lei pe gram ar putea atrage noi valuri de investiții în aur, mai ales pe fondul incertitudinilor economice globale. Specialiștii spun că metalul prețios rămâne una dintre cele mai sigure plasamente, mai ales în perioade de instabilitate financiară.
Leul, evoluții mixte pe piața valutară
Pe lângă recordul atins de aur, ziua de luni a adus și modificări importante pe piața valutară. Moneda națională s-a apreciat în raport cu euro, cursul fiind stabilit la 5,0716 lei, în scădere față de cotația precedentă de 5,0787 lei.
Leul a câștigat teren și în fața dolarului american, care a coborât la 4,3253 lei, cu 0,48% mai puțin decât vineri, când era cotat la 4,3463 lei.
În schimb, francul elvețian a înregistrat o apreciere, fiind cotat de BNR la 5,4314 lei, în creștere față de valoarea de 5,4106 lei din ședința anterioară.





















