Ajutorul suplimentar acordat şomerilor americani se încheie vineri, iar democraţii şi republicanii din Congres nu au reuşit să ajungă la un acord asupra unui nou plan de sprijin care să permită familiilor şi companiilor americane să supravieţuiască crizei provocate de pandemia noului coronavirus care a afectat profund economia SUA, transmite AFP, citat de Agerpres.

Urgenţa situaţiei nu a fost suficientă pentru a aduce împreună cele două tabere, care acum se învinovăţesc reciproc, cu mai puţin de 100 de zile înaintea alegerilor prezidenţiale.

Preşedintele ţării, Donald Trump, îi acuză pe liderii democraţi din Camera Reprezentanţilor şi Senat, Nancy Pelosi, respectiv Chuck Schumer, că „au blocat indemnizaţiile de şomaj de care este disperat nevoie” când aceştia „înţeleg perfect că nu este vina muncitorilor că şi-au pierdut locurile de muncă, ci este vina Chinei”.

„Am făcut nu mai puţin de patru oferte diferite democraţilor”, care le-au „respins”, s-a plâns şeful său de cabinet Mark Meadows.

Democraţii vor ca indemnizaţia de şomaj suplimentară să rămână la cuantumul actual de 600 de dolari pe săptămână cel puţin până în luna ianuarie. Republicanii vor însă să reducă această sumă, temându-se că, în caz contrar, revenirea şomerilor pe piaţa muncii va fi încetinită, deoarece mulţi şomeri sunt plătiţi acum mai bine decât în perioada în care lucrau.

În ceea ce o priveşte, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, a declarat că republicanii „nu au înţeles gravitatea situaţiei”. „Am crezut că vom ajunge la un acord, dar încă nu am reuşit” a declarat aceasta în cadrul unei conferinţe de presă.

Pentru milioanele de americani care şi-au pierdut locul de muncă începând din luna martie din cauza pandemiei, aceasta înseamnă pierderea, cel puţin temporar, a unui ajutor adesea vital, într-o ţară în care valoarea indemnizaţiei pentru şomaj variază în funcţie de stat, iar durata acordării variază între trei şi şase luni. Pierderea acestui ajutor coincide cu o creştere a cazurilor de COVID-19 în ultimele săptămâni, ceea ce a determinat creşterea înscrierii pentru primirea de indemnizaţii pentru şomaj în ultimele două săptămâni.

„Reculul pe care îl aşteptăm în a doua jumătate a anului va fi probabil moderat, cu excepţia cazului în care răspândirea virusului va putea fi oprită şi activitatea reluată”, a comentat Rubeela Farooqi, din partea firmei de consultanţă High Frequency Economics.

„Eşecul factorilor politici de a întări bazele sanitare ale acestei redresări şi de a extinde urgent sprijinul bugetar riscă să împingă economia într-o recesiune şi mai profundă”, comentează economistul Gregory Daco din partea Oxford Economics.

În acest context, nu este surprinzătoare scăderea încrederii consumatorilor din nou în luna iulie, potrivit studiului publicat vineri de Universitatea din Michigan. Aceasta intrase pe un trend ascendent în luna iunie, ca urmare a redeschiderii magazinelor şi a restaurantelor într-o mare parte din sudul şi vestul ţării. Ajutoarele guvernamentale „au împiedicat scurgerea finanţelor consumatorilor, protejându-le parţial” de creşterea fără precedent a şomajului, a declarat Richard Curtin, economistul şef care a condus această anchetă. Dar suspendarea acestor ajutoare „îi va afecta direct pe cei mai vulnerabili şi va duce la neplata chiriilor, la rambursări ale creditelor ipotecare şi ale altor (credite) neonorate”, a adăugat el.

Cheltuielile familiilor americane au crescut în luna iunie mai puţin decât în luna precedentă deoarece asistenţa guvernamentală a scăzut, ceea ce a dus la scăderea veniturilor.

O mică rază de speranţă privind redresarea economică se întrevede în zona Chicago, regiune cu o puternică dominantă manufacturieră, considerată un barometru avansat al economiei americane. Zona a făcut un salt spectaculos în luna iulie, atingând cel mai înalt nivel din mai 2019.

Cea mai mare economie din lume a trecut, în câteva luni, de la o sănătate de fier la o situaţie economică dramatică, mai gravă decât cea de după criza financiară din 2008. PIB-ul a înregistrat o scădere anuală istorică de 32.9%. Comparativ cu doilea trimestru al anului 2019, scăderea este de 9.5%, un recul fără precedent, dar mai mică decât cea a zonei euro, de 12.1%. 

Articolul precedent5 sfaturi pentru o vacanță cu bani puțini (P)
Articolul următorAngajații care au lucrat în regim de telemuncă pot primi 2.500 de lei de la Guvern

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau