Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu spune că va cere renegocierea PNRR și introducerea de noi amendamente la capitolul agricultură.
„Dacă am putea renegocia ar fi un punct forte pentru noi. Merg pe 11 decembrie la Bruxelles la întâlnirea miniștrilor Agriculturii din Uniunea Europeană. Voi cere renegocierea PNRR, iar dacă va fi acceptată, voi veni cu noi componente pe agricultură. Cristian Ghinea nu a negociat în numele României, a făcut total netransparent acest demers.
I-am cerut lămuriri despre program și mi-a trimis lista cu consilieri care participă alături de el la negocieri și un mandat care nu conținea nimic pe PNRR.
Aproape 80% din carea de porc este din import. Fermele comerciale au sacrificat porcii din cauza pestei porcine africane. Este un flagel de nivel Covid-19, pentru că este afectată întreaga lume și nu există un medicament de combatere, iar industria cărnii de porc este amenințată cu extincția. Trebuie să facem posibil acel echilibru astfel încât creșterea porcilor din gospodăria țărănească să nu dispară, dar să se facă respectând anumite norme sanitare. Trebuie să eliminăm transportul ilegal de porci între gospodării și să limităm efectele pestei. Am chemat la minister exeperți în zootehnie, lucrăm să vedem cum putem veni cu măsuri concrete ca porcul din gospodărie să coexiste cu cel din ferme”, a declarat ministrul Agriculturii în emisiunea „Legile Puterii”.