Premieră în relația client-bancă. Semnătura electronică va elimina drumurile și hârtiile

UniCredit face un pas important pas în direcția eliminării hârtiei din relaţia cu clienţii săi. Grupul bancar din România utilizează de luna aceasta, în premieră în sistemul bancar, semnătura electronică.

Această semnătură este recunoscută pe teritoriul României şi al Uniunii Europene și are valoare juridică identică semnăturii olografe.  Semnătura este emisă sub Autoritatea de Certificare din România, de către firma specializată Trans Sped.

Prin această iniţiativă, UniCredit se încadrează în recomandările europene vizând simplificarea şi eficientizarea produselor și serviciilor bancare oferite. ”Ne aflăm în plină revoluție. În acest context digitalizarea nu mai este o opțiune, ci o obligație.” afirmă Viky Mănăilă, Managing Director, Trans Sped.

Totodată, prin adoptarea semnăturii electronice, clienţii unei bănci au posibilitatea de a opta pentru modul în care vor să interacţioneze cu instituția financiară.

Oferit în prezent doar clienților din București, în decursul lunii iunie 2018 produsul va fi disponibil în întreaga rețea.

“Aceasta este o soluție cât mai apropiată de nevoile şi stilul de viaţă al clienților. Prin oferirea posibilității de a economisi timpul clienților, pe care l-ar petrece în sucursale sau pe drumuri, ne respectăm promisiunea de a inova, dezvolta și îmbunătăţi constant modul de relaționare cu aceștia”, a declarat Septimiu Postelnicu, Director Executiv al Diviziei Retail.

Semnarea la distanță va fi accesibilă, într-o primă etapă, pentru contractarea unui nou credit de nevoi personale de către persoanele fizice care dețin un cont curent la UniCredit, și care au fost identificate față în față de către un angajat al băncii în ultimele 6 luni.

Semnătura electronică calificată este gratuită și se obține fie la ghișeele băncii, fie de la distanță.

 

Articolul precedentControversa Pilonul II: Guvernul a pus gând rău principalului investitor instituțional din România
Articolul următorAnularea contribuției pentru pensia privată este doar o eroare materială, ne asigură seful Comisiei de Prognoza

Comments are closed.