Prețurile unor alimente de bază ar urma să scadă cu circa 28% după anunțul Guvernului privind un plan comun cu retaileri de reducere a adaosurilor comerciale.
„Am și făcut niște calcule pe un produs care azi ar costa 10 lei la producător și care ajunge undeva la 22 de lei la raft. Cu propunerea noastră, am fi putut ajunge undeva la 16 lei, deci ar fi o scădere substanțială. Cred că prin dialog, împreună cu mediul de afaceri se poate identifica o astfel de soluție pentru că avem exemple din alte state UE care au reușit acest lucru”, a anunțat noul ministru al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Ștefan Oprea, într-o emisiune TV.
Acesta a explicat că după discuțiile de marți cu retailerii s-au stabilit, în linii mari, trei paliere ale planului de măsuri.
1. Scăderea costurilor la fermieri și (eventual – N.R.) a costurile cu energia electrică.
2. Creșterea capacității interne de procesare.
3. Diminuarea profiturilor „excesive” pe acest lanț la produsele de bază.
Ministrul social-democrat a mai afirmat că nicio măsură nu va fi implementată fără a fi discutată cu mediul de afaceri și a precizat că este vorba de o suspendare pe o perioadă limitată a unor taxe.