Tichetele de masă și voucherele de vacanță ar urma să fie scutite de impozitul pe venit și, acolo unde este cazul, si de contribuția la sănătate, se arată într-un proiect de lege ajuns recent la Senat pentru dezbatere. Măsura ar presupune practic o creștere a salariului net pentru angajații care au parte de asemenea beneficii, potrivit Realitatea Plus.
Ca să se aplice, propunerea legislativă trebuie adoptată de Parlament, promulgată prin decret prezidențial și publicată în Monitorul Oficial. Documentul prevede scutirea de taxe a majorității biletelor de valoare.
Potrivit proiectului, ar urma să fie scutite de impozitul pe venit (cotă: 10%) și de CASS (cotă: 10%) tichetele de masă șivoucherele de vacanță. De asemenea, tichetele de creșă și cultură ar urma să fie scutite de impozitul pe venit, arată proiectul aflat în dezbaterea Senatului.
În aceste condiții, singurele metode de bonificație taxabile rămân tichetele cadou, dar în situațiile în care fie depășesc limita de 300 de lei de persoană, fie sunt acordate cu alte ocazii decât cele scutite prin lege de taxe – Paște, Crăciun, Ziua Femeii, Ziua Copilulu).