Frimele sub brand propriu pot accesa programul de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat.
Potrivit Grilei de evaluare a cererilor, vor obține punctaj suplimentar firmele care au ales ca piețe-țintă zone non-UE, cu prioritate Africa sau Asia, care dețin brand propriu și au un site într-o limbă de circulație internațională.
Bugetul alocat prezentei sesiuni de depuneri a cererilor de înscriere este de 7,8 milioane de lei. Bugetul total estimat pentru perioada 2017-2020 al schemei de minimis este de 71 de milioane de lei, iar numărul estimat de firme beneficiare este de 5.000. Finanțarea este asigurată din fonduri de la bugetul de stat.
Finanțarea se acordă operatorilor economici în sume fixe, de tip sprijin forfetar, astfel: 25.000 lei pentru participarea la târguri si expoziții internaționale și 10.000 lei pentru participarea la misiuni economice internaţionale.
Programul urmăreşte stimularea mediului de afaceri prin crearea unor noi instrumente de promovare individuală a operatorilor români care să faciliteze accesul acestora pe pieţele externe și dezvoltarea de parteneriate în vederea internaționalizării.
”Îi încurajez pe antreprenori să aplice și să se lanseze pe piețele internaționale. Birocrația va fi la un nivel minim posibil, interacțiunea va fi cu precădere în spațiul virtual.”, a declarat Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA).
Prin Program, se finanţează participări ale operatorilor economici români la târguri și expoziţii cu caracter internațional, organizate în afara țării, cu stand de prezentare a produselor/serviciilor, precum și participarea la misiuni economice.
Sectoarele economice sprijinite în cadrul prezentei Scheme sunt:
- tehnologia informaţiei;
- sectorul alimentar;
- fabricarea mobilei;
- industria textilă;
- cercetare, inovare ştiinţifică şi medicală.
Comments are closed.