Duduie angajările la stat. Într-o lună, numărul posturilor ocupate în instituţii şi autorităţi publice a crescut cu aproape 1.000

bugetari
În ciuda anunțurilor privind înghețarea angajărilor la stat și chiar de reducere a aparatului bugetar, în realitatea numărul angajaților a crescut de la o lună la alta. În septembrie, numărul posturilor ocupate în instituțiile și autoritățile publice din România a crescut cu aproape 1.000 față de luna precedentă.
Numărul posturilor ocupate în instituțiile și autoritățile publice din România era, în septembrie 2022, de 1.255.323, cu 928 mai multe comparativ cu luna precedentă, iar 63,18% dintre acestea erau în administrația publică centrală, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor, consultate de Agerpres.
Totodată, în administrația publică locală lucrau, în septembrie, 462.191 de persoane (plus 1.189 persoane), dintre care 281.939 în instituții finanțate integral din bugetele locale și 180.252 în instituții finanțate integral sau parțial din venituri proprii.
Din totalul celor 793.132 de angajați din administrația publică centrală (în scădere cu 261 persoane față de august), 581.852 lucrau în instituții finanțate integral de la bugetul de stat (minus 249 posturi ocupate).
Cel mai mare număr de posturi ocupate se înregistra la Ministerul Educației, respectiv 275.175, Ministerul Afacerilor Interne - 123.228, Ministerul Apărării Naționale - 74.637, Ministerul Finanțelor - 24.869 și Ministerul Sănătății -18.319.
Potrivit sursei citate, în instituțiile finanțate integral din bugetul asigurărilor sociale erau ocupate 8.317 de posturi, în cele subvenționate din bugetul de stat și din bugetul asigurărilor pentru șomaj un număr de 44.132, în timp ce în instituțiile finanțate integral din venituri proprii erau 158.831 posturi ocupate.
Citește și:
- 16:51 - Legea salarizării se schimbă. Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță revizuirea veniturilor bugetarilor
- 17:47 - Semnal de alarmă de la Ministerul Muncii: 50.000 de locuri de muncă și 7.000 de firme „evaporate” din economie în ultimul an
- 18:57 - Ciocniri între jandarmi și mineri în fața Guvernului, după eșuarea discuțiilor cu Bolojan. Mai mulți protestatari au fost ridicați, s-au folosit gaze lacrimogene. Reacția Jandarmeriei - VIDEO
- 11:35 - Sindicaliștii de la Șantierul naval Mangalia, discuții tensionate azi cu ministrul Economiei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











