Actualitate· 2 min citire

S-a terminat greva poștașilor. Salariile vor fi mărite. Ce se întâmplă cu pensiile pe aprilie

Posta Romana

Posta Romana

Scris de Iulian Budusan Publicat: 2 apr. 2024, 21:28

Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, anunță că greva poștașilor a luat sfârșit și că mâine se va semna noul contract de muncă, ce are prevăzute în el majorările salariale promise protestatarilor.

Bogdan Ivan anunță că s-a ajuns la un acord cu sindicatele din Poșta Română. Mâine se va semna un nou contract colectiv de muncă, fiind acordate măriri salariale.

„O să avem periodic întâlniri la minister, atât pe tema aplicării contractului colectiv de muncă, dar și asupra modului în care se derulează relația și dialogul social între cele două părți”, a declarat Bogdan Ivan.

Mâine, când va fi semnat noul contract colectiv de muncă, în care vor fi incluse și majorările de salarii, va lua sfârșit și greva. Principalii afectați de greva poștașilor au fost pensionarii, pentru că marea majoritate a seniorilor României, așa își primește pensia: lună de lună, în plic, de la poștaș.

De la ce a pornit totul?

Conducerea Companiei Naționale „Poșta Română” a luat la cunoștință de decizia Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România de a declanșa conflictul colectiv de muncă sub forma unei greve generale în data de 1 aprilie.

Compania subliniază că escaladarea conflictului de muncă este una artificială, iar Compania Națională „Poșta Română” a luat toate măsurile pentru depășirea acestuia. Asigurăm pe cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naționale „Poșta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu își primească drepturile în termen, în luna aprilie, mai spunea compania.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate