Fitch trage un nou semnal de alarmă privind economia României

FITCH
Ruperea coaliției de guvernare crește incertitudinile politice înaintea unui calendar electoral încărcat și în condițiile accentuării dezechilibrelor macroeconomice, susține agenția de evaluare financiară Fitch Ratings.
Ruperea coaliției de guvernare crește incertitudinile politice înaintea unui calendar electoral încărcat și în condițiile accentuării dezechilibrelor macroeconomice. Aceste incertitudini reduc vizibilitatea privind probabilitatea, amploarea și natura unor posibile măsuri de prevenire a creșterii deficitului bugetar, potrivit agenției de evaluare financiară Fitch Ratings.
Pe 26 august, ALDE s-a retras din guvernul de coaliție format cu Partidul Social Democrat (PSD) în decembrie 2016. Tensiunile dintre cele două partide au crescut în urma rezultatelor slabe obținute de cele două partide în alegerile pentru Parlamentul European din luna mai, se arată într-o analiză a Fitch.
Consecințele politice imediate sunt încă în desfășurare. PSD ar putea găsi un alt partener de coaliție sau ar putea continua ca guvern minoritar, dar ar putea să fie supus unui vot de încredere în Parlament în termen de maximum 45 de zile de la ruperea coaliției. Dacă va pierde, ar putea fi format un guvern interimar sau ar putea fi convocate alegeri anticipate. Cu toate acestea, alegerile anticipate pot avea loc numai după alegerile prezidențiale din noiembrie 2019, posibil odată cu aleegerile locale programate în iunie 2020. Următoarele alegeri parlamentare ar urma să aibă loc la sfârșitul lui 2020 sau la începutul lui 2021.
Creșterea puternică a cheltuielilor a aruncat deficitul general la 1,8% din PIB
Incertitudinile politice complică politica economică într-un moment în care indicatorii fiscali și externi s-au înrăutățit. Deficitul bugetar general a fost de 1,8% din PIB (pe cash, neanualizat) în perioada ianuarie-iulie, față de 1,2%, respectiv 0,6%, în intervalul similar din 2018 și 2017. Creșterea a avut loc ca urmare a creșterii puternice a cheltuielilor, combinată cu o creștere sub așteptări a veniturilor.
”În opinia noastră, măsurile corective incluse în rectificarea bugetară aprobată de guvern în luna august sunt insuficiente pentru a reduce deficitul la ținta din buget de 2,76% din PIB. Anticipăm că deficitul va crește la 3,4% din PIB în 2019, de la 3% anul trecut, și considerăm că estimările guvernului se bazează pe previziuni optimiste privind veniturile”, se arată în analiza Fitch.
Potrivit agenției de evaluare financiară, deficitul de cont curent s-a înrăutățit cu aproape 40% în primul semestru al anului 2019, principalul motiv fiind creșterea puternică a deficitului comercial. La nivelul unei perioade de 12 luni, deficitul de cont curent era în iunie de 4,95% din PIB-ul estimat. Având în vedere că deficitul nu este finanțat integral din investițiile străine directe, această creștere ar putea duce la creșterea datoriei externe nete. O administrare slabă sau prelungirea blocajului politic ar putea accentua dificultățile de a îmbunătăți sustenabilitatea fiscală și externă pe termen mediu.
Creșterea cu 40% a pensiilor. Da, ori ba?
Nu toate incertitudinile implică riscuri fiscale, potrivit Fitch. De exemplu, nu este clar dacă guvernul poate continua planurile de majorare a pensiilor cu 40% în septembrie 2020 (măsura care va urma unei majorări de 15% din septembrie 2019). Dacă majorarea de anul viitor a pensiilor nu va aveaa loc, acest lucru ar reduce presiunile de majorare a veniturilor pentru a acoperi cheltuielile.
”Pe ansamblu, considerăm că incertitudinile politice măresc riscurile pentru finanțele publice și de supraîncălzire a economiei, într-o perioadă electorală încărcată. Abordarea de ‘a o scoate la capăt’, care a permis României să respecte ținta de deficit bugetar de 3% prevăzut în legislația Uniunii Europene în ultimii ani, ar putea deveni mai dificilă, odată cu încetinirea creșterii economice și oportunitățile mai mici de a reduce rapid cheltuielile”, potrivit Fitch.
Agenția mai arată că a făcut referire la incertitudinile legate de perspectivele finanțelor publice atunci când a confirmat, în luna mai, ratingul României la nivelul 'BBB-'/perspectivă stabilă. Ratingul este susținut de nivelul moderat al datoriei guvernamentale, în timp ce PIB-ul pe cap de locuitor și indicatorii referitori la dezvoltarea umană sunt peste cei ai celorlalte state incluse în categoria 'BBB'.
Deficitul bugetar și deficitul de cont curent sunt factori majori de slăbiciune pentru ratingul de țară. Politicile mai predictibile și mai credibile ar putea susține mai bine consolidarea fiscală sau măsurile de îmbunătățire a stabilității macro-economice.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News


























