Rata anuală a inflației a coborât la 2,1% în luna noiembrie a acestui an, de la 2,2% în octombrie
Rata anuală a inflației a coborât la 2,1% în luna noiembrie a acestui an, de la 2,2% în octombrie, în condițiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,81%, serviciile cu 2,77%, iar mărfurile nealimentare cu 0,78%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).
"Prețurile de consum în luna noiembrie 2020 comparativ cu luna noiembrie 2019 au crescut cu 2,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) este 1,7%. Rata medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2019 - noiembrie 2020) față de precedentele 12 luni (decembrie 2018 - noiembrie 2019), calculată pe baza IPC, este 2,8%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,5%", se arată în comunicatul INS.
Banca Națională a României (BNR) estimează o inflație de 2,1% la sfârșitul acestui an, în scădere cu 0,6 puncte procentuale față de prognoza anterioară, și de 2% în trimestrul III din 2022, potrivit Raportului asupra inflației.
"Ulterior publicării Raportului din luna august 2020 s-au concretizat unele presiuni dezinflaționiste mai semnificative induse preponderent de componente exogene ale coșului de consum, pe segmentul prețurilor volatile ale alimentelor și, respectiv, al celor ale combustibililor. În aceste condiții, rata anuală a inflației IPC este de așteptat să coboare la sfârșitul acestui an până la 2,1%, o revizuire semnificativă de 0,6 puncte procentuale față de prognoza anterioară. În paralel, sub impulsul deficitului de cerere agregată din economie și al slăbirii treptate a rezilienței pieței muncii, corecții mai pronunțate se vor reflecta și în dinamica ratei anuale a inflației de bază, aceasta urmând să atingă nivelul de 2% la orizontul proiecției (trimestrul III 2022). Pentru finele anului viitor, scenariul de bază actual reconfirmă valoarea din proiecția precedentă în cazul ratei anuale a inflației IPC (2,5%), în timp ce prognoza ratei anuale a inflației de bază a fost revizuită ușor descendent (cu 0,1 puncte procentuale, până la 2,1%)", se spune în raport, potrivit Agerpres.
Sursa: Realitatea Financiara