Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 114,6 (la 1 iulie 2019) la 118 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 iulie 2020)
Populația după domiciliu a României număra la 1 iulie 22,142 milioane persoane, cu 0,1% mai mică față de 1 iulie 2019, din care populația urbană și cea de sex feminin sunt majoritare (56,4%,respectiv 51,2%), a anunțat joi Institutul Național de Statistică (INS), citat de news.ro. Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 114,6 (la 1 iulie 2019) la 118 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 iulie 2020).
”La 1 iulie 2020 populația după domiciliu a fost de 22,142 milioane persoane, cu 0,1% mai mică față de 1 iulie 2019. Populația urbană și cea de sex feminin sunt majoritare (56,4%,respectiv 51,2%). Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populația vârstnică de 65 ani și peste depășind cu 579.000 persoane populația tânără de 0-14 ani (3,804 milioane față de 3,225 milioane persoane)”, arată datele INS.
La 1 iulie 2020, populația după domiciliu din mediul urban a fost de 12,492 milioane persoane, în scădere ușoară față de 1 iulie 2019 (0,05%).
Populația feminină la 1 iulie 2020 a fost de 11,328 milioane persoane, în scădere cu aproape 5.000 de persoane față de aceeași dată a anului precedent. Procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat comparativ cu 1 iulie 2019, prin creșterea (cu 0,5 puncte procentuale) ponderii populației vârstnice (de 65 ani și peste) și în același timp remarcându-se menținerea la același nivel (14,6%) a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani).
Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 114,6 (la 1 iulie 2019) la 118 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 iulie 2020).
Vârsta medie a populației a fost de 41,9 ani, cu 0,2 ani mai mare decât la 1 iulie 2019. Vârsta mediană a fost de 42,1 ani, în creștere cu 0,4 ani față de 1 iulie 2019.
La 1 iulie 2020, cea mai mare pondere în totalul populației o deținea grupa de vârstă 40-44 ani (8,6%). În rândul persoanelor de sex masculin, ponderea acestei grupe de vârstă a fost de 9%, iar la cele de sex feminin de 8,2%.
Ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,6%, mai mică decât cea a grupei de 5-9 ani (4,7%) și a celei de 10-14 ani (5,2%).
Datele privind populația după domiciliu la 1 iulie 2020 vor fi disponibile până la nivel de localitate (municipiu, oraș și comună), în baza de date online pe site-ul INS și pot fi descărcate începând cu data de 13 noiembrie 2020.
Populația după domiciliu reprezintă numărul persoanelor cu cetățenie română și domiciliul pe teritoriul României, delimitat după criterii administrativ-teritoriale. Altfel spus, populația după domiciliu reprezintă populația de jurecare poate să includă și emigranții și nu trebuie confundată populația după domiciliu cu populația rezidentă.
Sursa: Realitatea Financiara