Veniturile medii lunare pe gospodărie au fost în ultimul trimestru al anului trecut de aproape 5.400 de lei, iar cheltuielile de întreținere au consumat, în medie, 85% din această sumă, arată datele publicate marți de Insititutul Național de Statistică. Cei mai mulți bani s-au cheltuit cu mâncarea și băutura, iar cei mai puțini pentru
Veniturile totale medii lunare pe gospodărie au fost în trimestrul IV din 2020, în termeni nominali, de 5.384 lei pe gospodărie, în timp ce pe persoană au totalizat 2.099 lei, potrivit INS.
În aceeași perioadă, cheltuielile totale pe gospodărie au fost, în medie, de 4.627 lei lunar, sau 1.804 lei pe persoană și au reprezentat 86% din nivelul veniturilor totale.
Principalele destinații ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare și băuturile nealcoolice, care au deținut, în trimestrul IV 2020, în medie, 33,7% din consumul gospodăriilor. Sume importante au fost cheltuite cu produse nealimentare, dar și pentru plata impozitele, contribuțiile și cotizațiile, precum și acoperirea unor nevoi legate de producția gospodăriei (hrana animalelor și păsărilor, plata muncii pentru producția gospodăriei, produse pentru însămânțat, servicii veterinare etc.).
Cheltuielile pentru cumpărarea sau construcția de locuințe, de terenuri și echipament necesar producției gospodăriei, cumpărarea de acțiuni etc. dețin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populației (doar 0,4%).
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News