Înăsprirea sancțiunilor ce pot fi aplicate de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) poate avea ca efect falimentarea unui număr mare de IMM-uri, a afirmat, luni, președintele Asociației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România, Dragoș Petrescu.
"Suntem total împotriva amenzilor din proiectul ordonanței de urgență propusă de ANPC, dintr-un motiv foarte simplu. Amenzile au ca scop prevenția și corectarea neregulilor din activitatea unei companii. Să crești cuantumul amenzilor de la 1.000 - 1.500 la 2 - 5% din cifra de afaceri înseamnă să pierzi acest scop de corectare. Pentru că multe dintre aceste companii nu vor supraviețui. Multe întreprinderi nu înregistrează profit. Toate companiile trec prin momente dificile în prezent. Costurile cu forța de muncă cresc, majorarea tarifelor la utilități... sunt doar câteva dintre elementele care apasă profitabilitatea întreprinderilor", a afirmat Dragoș Petrescu, citat de Agerpres.
Proiectului ANPC prevede înlocuirea amenzilor de la 2.500 de lei la 50.000 de lei cu amenzi de până la 2%, 3% sau 4% din cifra de afaceri. De asemenea, se prevede înlocuirea amenzilor de la 10.000 de lei la 100.000 de lei cu amenzi de până la 3% sau 4% din cifra de afaceri, dar și înlocuirea amenzilor de la 200 lei la 1.000 lei cu amenzi de până la 5% din cifra de afaceri prin modificarea Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.
Patronatele din industria hotelieră și a restaurantelor nu se opune sancționării mai dure a agenților economici care pun în pericol viață și sănătatea consumatorilor, dar propun ca modificarea cadrului legislativ să fie făcută după consultarea tuturor actorilor implicați.