Actualitate· 2 min citire

Încă un cadou pentru angajații de la stat. Fără poprire pe salariu!

Încă un cadou pentru angajații de la stat. Fără poprire pe salariu!

Încă un cadou pentru angajații de la stat. Fără poprire pe salariu!

Realitatea Financiara
Scris de Realitatea Financiara Publicat: 20 ian. 2020, 21:23

Fără poprire pe salariu

Salariații de la stat scapă de poprirea pe salariu, asta pentru că Procurorul General consideră că, instituțiile publice nu pot fi executate silit pe fondurile destinate plății drepturilor salariale, aflate în conturi deschise la unitățile de trezorerie și societăți bancare.

Sumele destinate plății salariilor personalului din instituțiile publice, aflate în conturi deschise la unitățile de trezorerie și societăți bancare, nu pot face obiectul executării silite prin poprire, a decis Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma admiterii unui recurs în interesul legii.

În ședința de luni, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii a admis un recurs în interesul legii formulat de procurorul general și a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare, și art. 781 alin. (5) lit. c) din Codul de procedură civilă (fost art. 452 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură civilă de la 1865), sumele destinate plății drepturilor salariale, aflate în conturi deschise la unitățile de trezorerie și societăți bancare, nu pot face obiectul executării silite prin poprire. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă".

Procurorul general susținea în recursul în interesul legii că, în instanțele din România, nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

Citește continuarea pe realitatea.net.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate