Bulgiaria și-a revizuit creșterea economică în minus

inflatie-bani-grafic
Bulgaria şi-a îmbunătăţit prognoza de creştere pentru 2019 la 3,6%, de la o estimare anterioară de 3,4%, a declarat sâmbătă ministrul bulgar al Finanţelor, Vladislav Goranov, transmite Reuters.Bulgaria, următoarea ţară membră a Uniunii Europene care intenţionează să adepte moneda euro, a înregistrat în 2018 o creştere economică de 3,1% şi anterior miza pe o creştere de 3,3% în 2020."Ne aşteptăm ca economia să înregistreze în acest an o creştere de 3,6%, una dintre cele mai bune performanţe din Uniunea Europeană", a spus Vladislav Goranov.Bulgaria, ţară care şi-a legat deja cursul de schimb al monedei sale de moneda euro, vrea să se alăture mecanismului ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb - n. r.), o perioadă obligatorie de doi ani înainte de adoptarea monedei euro, în primăvara anului 2020.Goranov a declarat că procesul de aderare la ERM-2 se desfăşoară "conform consultărilor preliminare cu partenerii noştri europeni". Ministrul Finanţelor a mai spus ca Bulgaria şi-a propus să adopte moneda euro la 1 ianuarie 2023.După verificările efectuate de Banca Centrală Europeană în acest an la şase bănci bulgare, în cadrul pregătirilor autorităţilor de la Sofia în vederea adoptării monedei euro, două bănci locale au demarat pregătirile pentru a-şi majora capitalul.Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a îmbunătăţit ratingul suveran al Bulgariei la BBB / A-2, citând performantele fiscale solide ale ţării vecine.Mecanismul ERM-2 prevede că evoluţia cursului de schimb al monedei unei ţări candidate trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat, timp de doi ani înainte de adoptarea euro.
Citește și:
- 22:54 - 50.000 de români și-au pierdut locurile de muncă în ultimele luni. Guvernul, somat să scadă TVA și impozitul pe muncă
- 20:55 - Reacții dure după publicarea Legii Salarizării. Sindicatele din Sănătate anunță iminența unor proteste majore
- 18:37 - Schimbare majoră. Noile reguli pentru turiștii în țara preferată de români pentru vacanța de vară
- 17:57 - Schimbări majore în Sănătate: Cum se împart noile sporuri de periculozitate pentru medici, asistenți și personalul TESA
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News













