170 milioane de euro pentru studenți și IMM-uri

euro bani
Comisia Europeană (CE) a anunțat, joi, că Fondul European de Investiții (FEI) a semnat patru acorduri de finanțare în România, prin care țara va beneficia de peste 170 milioane de euro pentru studenți și întreprinderi mici și mijlocii.
Astfel, FEI și instituția financiară nebancară FINS au semnat primul acord de garantare Erasmus+ din România, care va permite FINS să ofere un nou produs de creditare pentru studenții care doresc să continue studiile la master în străinătate.
”Datorită aceastei garanții, aproximativ 450 de studenți vor beneficia de credite în condiții favorabile pentru a studia în altă țară din UE, ca și în Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia și Turcia. Acordul de 4,5 milioane euro a fost semnat în cadrul facilității de garantare Erasmus+, care este finanțată de Uniunea Europeană și administrată de Fondul European de Investiții”, se arată în comunicat.
De asemenea, FEI a semnat acorduri COSME cu CEC Bank, Deutsche Leasing Romania IFN și Libra Internet Bank. Acordurile vor permite acestor instituții să ofere noi credite în valoare de aproximativ 168 milioane euro pentru IMM-uri românești.
”Acordurile sunt susținute de Fondul European pentru Investiții Strategice (FEIS), principala componentă a Planului de Investiții pentru Europa, și vor facilita accesul la credite și finanțări de leasing pentru aproape 3.000 IMM-uri. Sprijinul COSME permite partenerilor FEI să extindă oferta față de politica uzuală de creditare – de exemplu, aceștia pot oferi credite cu cerințe semnificativ reduse de garanții suplimentare pentru IMM-uri cu grad crescut de risc”, se arată în comunicat.
Directorul general adjunct al FEI, Roger Havenith, a subliniat că, pentru prima dată în România, FEI va sprijini accesul la finanțare pentru 450 de studenți care vor putea obține credite pentru costul studiilor.
“De asemenea, prin noile noastre acorduri COSME, vor îmbunătăți condițiile de finanțare pentru 3.000 IMM-uri. Astfel, se va îmbunătăți competitivitatea unui segment important al economiei românești, care constituie motorul creșterii economice, creării de locuri de muncă și inovării”, a spus Havenith.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News


























