Rata șomajului a crescut în august la 4,3%, comparativ cu 4,2% în iulie, însă numărul șomerilor din august 2018 a fost de 386.000, cu peste 60.000 mai puțini decât în aceeași lună a anului trecut, a anunțat luni Institutul Național de Statistică.
Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 1,4 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 4,9% în cazul persoanelor de sex masculin şi 3,5% în cazul celor de sex feminin).
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 3,4% pentru luna august 2018 (4% în cazul bărbaţilor şi 2,7% în cel al femeilor), în condiţiile în care numărul şomerilor în această categorie de vârstă reprezenta 75,2% din totalul şomerilor estimat pentru luna august 2018.
Rata scăzută a șomajului se explică și prin emigrarea masivă, care reduce forța de muncă din România. Conform unui raport al Băncii Mondiale, peste 3 milioane de români în vârstă de muncă, care reprezintă o cincime din total, este plecată în străinătate.
Dintre românii plecați în străinătate, un sfert sunt cu studii superioare. Exodul de creiere poate avea consecințe grave pentru dezvoltarea viitoare a României, iar orașe ca București, Cluj, Iași și Timișoara resimt această presiune de pe piața muncii, după cum se plâng investitorii străini.
Comments are closed.